TREZIREA ADORMITULUI TREZIT

…🤔…și uite așa , în drum spre Olanda mă lovește inspirația în loc să dorm. S-ar spune că toată lumea – păsările dorm numa una n-are somn ,Eu!
Și uite așa îmi vine pe dată ideea de „trezire” , ceva ce atâta se face tam-tam peste tot .
Și vine domnul ăsta Univers și zice : ” ba bine mă Dano , tu nu crezi că ar fi cazul să le mai aduci aminte măcar la mâna asta de suflete ce te înconjoară că unii dorm în papuci deși se cred „mari” treziți și dau cu băta în baltă oriunde pe fb? Pe net desigur , fiindcă altfel oricum nu-i vede și aude nimeni!
Spune-le tu varianta „scurtă” , cea pentru care au curs râuri de litere și tot se prefac că nu știu!
Spune-le că de mai bine de 20 de ani te crede-ai trezită dar sforăiai de se cutremura pământul !”

  • Ok, facă-se voia ta zic!😁

Și acum fără a avea vreun gând de supărare pe cineva și cu credința ca de fiecare dată , că jugulara mea rămâne intactă vin și zic :

” Un suflet trezit ,este un suflet CONȘTIENT DE CONȘTIENȚA SA , prin urmare orice gest sau gând ,vorbă îi sunt cântărite ( singurel/singurică) la miime de secundă !” Fiindcă acest suflet este conștient de puterea sa!

El știe că orice Spune, Face sau Gândește are acțiuni și implicit reacțiuni asupra unui întreg sistem. Sistem din care firesc și el face parte.
Nu își va permite să greșească!

Dacă tu crezi suflete că este puțin lucru ,că waw ce simplu ar fi te înșeli amarnic .

Unui „om” îi sunt „necesare” într-o întrupare ani de lucru cu sine ,dacă nu o viață până va putea să se elibereze din această hazna mentală în primul rând . Apoi poate să spere că lucrurile într-o zi vor merge pe un făgaș normal.

Și uite așa când eu mă credeam „trezită” era defapt o ironie a mea sub o altă formă sau a sorții cu care dădusem mânuța . Înjuram de toți sfinții și dumnezei la tot pasul de viață mea de tot rahatul și nu înțelegeam ce nu îmi iese ,unde doamne am greșit.
De ce domne ,tot eu! De ce toate mi se întâmplă numai mie! Acum mă amuz la cele scrise știind că defapt toată omenirea se confruntă cu asta, doar că unii o „maschează” foarte bine.

„- Măi Doamne ,am zis eu într-o zi !
Ce m-ai pus ,am făcut ! De ajutat am ajutat ,dat și cămașa de pe mine ! Rămas și fără casă ,am rămas și chiar fără haine ! Am învățat să tai o găină doar fiindcă altfel muream de foame cu plozi de gât ,dar mi-a părut rău și când am călcat o furnică.Nu am făcut rău voit decât atunci când viața mi-a fost compromisă. Nu mințit sau înșelat decât când tu sau dracii tăi fiindcă tot copii ai universului sunt ,m-ați îngenunchiat!
Nu mai înțeleg nimic ! De ce asta ? Tu care ar fi trebuit să mă protejezi de tot ce este rău ,tu ai lăsat să se întâmple asta ! Tu ai stat nepăsător și ai privit cum sunt la pământ.
Cică: bate și ți se va deschide ! Ce ,cine să-mi deschidă ? Fiindcă eu bat , la orice angajator ! Dau telefoane deși n-am un cent de pâine în casă încarc cartele fac dosul mare la tot felul companii și ioc job. Sau și mai rău : sunt angajată șdupă 3 săptămâni de muncă dragului de șef îl faci să îi sticlească ochii după mine sau să umble cu scula sculată doar ,doar o băga o și el nițel.Și gata jobul meu drag , plec fără să mai zic o vorbă dar umplând frigiderul șefului cu carne iar eu iar ies în pagubă. Fără job ,fără renumerație !
Unde erai atunci ? Hai o dată ,poate dormeai sau aveai altceva mai important de făcut decât să arunci un ochi spre mine , dar s-a repetat de nenumărate ori !
Ce să înțeleg?
Să îmi iubesc aproapele?😁🤣Doamne ai un mod ciudat de a iubi ,crede-mă ! Unde vezi tu „omule” iubire în toate ce eu le-am întâlni( 0.0001%din ce am scris în acest spațiu) fiindcă eu una chiar nu mai înțeleg nimic!
Cică -tu ești co,creator! Ce creez eu doamne? Doar panică și pagubă ,că doar asta las în urma mea ,fiindcă tu stai nepăsător defiecare dată și îmi trimiți ba un ,ba alta în loc să stau și eu liniștită.
De ce să am și eu o casă ca omul? Eu pierd 3 !😁 De ce să am și eu un soț că omul , tu îmi dai 3 și nicu unul! 😁
De ce să am și eu un job ca omul ,Eu trebuie să am și să învăț 100 ( mint acum ,dar nu le mai știu numărul)!🤣…..De ce ,de ce ,de ce!”

Și am urlat ,urlat la el până nu am mai avut glas ,vorbe ,gânduri și putere ! Am scos din mine toată furia, toate lacrimile și toată ura !
Și…..gata! S-a așternut liniștea!
Simplu ! Mi-a răspuns el într-o zi !
” una ai gândit și alta ai cerut „

  • Gata , zic ! Mi-ai aruncat-o pe asta și te speli pe mâini !

Atâta timp cât cele două nu se sincronizează nu ne iese nimic !
Mintea mea ,ca dealtfel a tuturor este un HAOS !
Nu a contat o secundă faptele mele de bunătate sau că chiar eram bună la suflet ,așa mă vedeam eu ,așa mă vedeau mulți. Bunătatea m-a îngenunchiat- m-a lăsat de zeci ,poate sute de ori fără un leu în buzunar!
Nu a contat o secundă că eram frumoasă ! Frumusețe văzută de mine și de alții dar care mai degrabă credeam că este un blestem . Nu a contat că eram deșteaptă , mi-au fost închise ușile în orice „post” m-aș fi dorit !
Prin urmare eram mai proastă ca proștii.
Nu a contat că eram sănătoasă trupește, fiindcă oridecâreori o scoteam la liman și mă bucuram că am găsit Luminița de la capătul tunelului ,primeam un ghiont și stăteam câteva luni chiar la pat – diagnostic?🤣😁niciodată nu semăna unul cu altul, niciodată nu era deacord un medic cu altul .

Prin urmare dragii mei și dragele mele „haznaua mentală” ea este belea , ia te ține în somn chiar de veci! Greu scapi din această hazna !
Când ai să cureți această „toaletă ” publică și totodată personală poți să speri la această trezire !
Fiindcă în această toaletă și-au pus rezidurile tot ce a trecut măcar o secundă prin viață ta , iar apoi ți-a mai venit și ție rândul cum este și firesc . Poate sună urât ,este chiar dezgustător dar cum întotdeauna adevărul pute și este blamat ,ești liber să crezi și să simți cum vrei ! Nu uita însă că tot ceeace gândești(gândești/crezi) se întoarce la tine chiar și cu ce nu îți aparține !😉

Cred că este de prisos să adaug că una gândeam și alta făceam ,inconștient !
Cred că este de prisos să spun că eu băteam cuiul propriei spânzurătoare la care firesc îmi săreau în ajutor diferiți „actori” – fie șefi /soț/coleg …etc
Normal că inconștient ,doar că eu eram „conștientă că sunt conștientă „!!😉🤣Aiurea ,dormeam în bocanci!

Este o mică dar imensă diferență !
Trezirea ! Hmm!

😍 Este să fi conștient de conștiență cu conștiința conștientă în inconștiență ! 😍
ia-o pasta!😁🤣

Cu aceiași iubire vâ spun :
Se doarme în papuci !
Pe net ?
Se caută leacuri și miracole , se caută magie ….etc

  • nu se caută „trezire” fiindcă tot ce este bun este și al naibii de greu se plătește cu sânge ,cu bani ,cu sănătate, cu sudoare proprie și chiar cu viață. Normal ,tu nu ești masochist , cum să vrei asta ! Tu stai confortabil ,că stai bine!

Pe net?
Se caută : dau un leu fac un curs și sunt teezit(ă)! Mai stau la o bârfă mică cu cine știe ce șaman ,vraci ,mag ,terapeut și m-am trezit domne ,vorbim aceiași limbă!😁…mai citesc o carte diuă , un potcast ,un documentar ceva…. …….defapt totul …un fâs!
….
Când te trezești îți vine să dai tu cu tine de pământ !
Când te trezești îți vine să te speli cu toată apa întâlnită și tot murdar te simți !
Când te trezești știi câ ochii văd lucruri ce întristează sufletul iar tu trebuie să îți controlezi ( nu prea este control este un control necontrolat dacă vrei să spun așa -sper să se și înțeleagă) fiecare celulă a esenței tale să scoată bucurie, să rămâi în echilibru !
Când te trezești zâmbești de dragul altora ,dar știi defapt că totul este o iluzie și că cel din fața ta odată ce și-a întors capul picătura ce i-ai dat.o tu peste mii și mii de ani va umple acel pahar.
Când te trezești afli câ totul este o iluzie-reală dar și relativă și nimic din ce faci defapt nu faci și nimic din ce nu faci ,defapt faci.
Când te trezești , alfii că defapt totul este deșertăciune și atunci ….ce rost mai are !
Ai vrea să pleci dar nu ai cum ,nici…..unde !

Când te trezești , defapt abia atunci adormi !
Cu aceiași iubire și iarăși un pribeag călător în aflarea totului și nimic
Dana
😘

https://letras.ro/product/ebook-luna-ritualuri-magie-energie-dana-b-editura-letras/

….p.s.. bucură-te de somn , doare mai puțin !😉

SFÂNTUL GHEORGHE ȘI DE DATA ACEASTA SĂRBĂTORILE PASCALE🇷🇴

NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR!

Voi începe cu un La mulți ani plin de binecuvântare pentru toți ce poartă acest nume și nu numai. Fie ca aceste zile pline de magie să fie cu conștientizări pe toate nivelurile de conștiință. Fie ca acestă magie să curgă prin venele voastre, prin toată structura și prin toate aspectele ce le aveți. Fie ca acest portal deschis să vă poarte pe cele mai înalte culmi ale trezirii.

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Nu de puține ori am vorbit despre influența numelui ce îl purtăm , a poreclelor sau numele de sfinți ce ne sunt oferite de părinți sau nași la botez. Firesc că și acest nume are o putere bună sau mai puțin bună. Aspect cu lumină sau cu întuneric. Acestea fiind bine stabilite , să ne reamintim că acest GEORGHE poartă sau mai bine spus este susținut de dragonul de foc. Deci dacă porți acest nume sau derivate din el focul îți poate fi prieten /susținător , dar îți poate fi și dușman/ distrugător. Dacă mai ai și 1,5,9 prin data de naștere ar fi cazul să te gândești de două ori cum să echilibrezi acest element .

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Când purtăm un nume de sfânt automat lecția noastră pentru acestă întrupare 90% din ea se îndreaptă spre acest aspect. Îi oferim sfântului energia de care are nevoie , prin urmare doar tu îi dai hrană (bine, și alții ce au numele respectiv) , te poate susține sau te poate…..îngenunchea. De câte ori îi este pronunțat (îți este)numele de atâtea ori el este invocat , trezit , băgat în seamă fie că vorbim de partea bună de energie , fie că vorbim de cea întunecată. Dacă tot îl ai la purtător ar fi cazul să înveți a avea o relație cu el să îi ceri voit ajutorul și susținerea, nu de alta dar tot ești furnizor de energie pentru acest…”sfânt”! Din punctul meu de vedere ar fi un schimb echitabil până ai să înveți să îți folosești abilitățile la adevărata valoare.

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Este o noapte magică! Cu mult FOC ! Foc ce poate purifica , lumina și aduce strălucire la multe suflețele, foc ce poate aprinde un beculeț din instalația numită Conștientizare ! Foc ce poate pârjoli multe suflete, foc ce poate înghiții și mai multe suflete , un foc ce poate veni din adâncul întuneric și poate trage cu el atât cât îi este permis. Gândește-te de două ori de ce parte ești , nu de puține ori una zicem și alta facem. În acestă noapte toți balauri se vor înfrupta din lumina cerului , să nu crede-ți o clipă că ei nu vor dori să fie la o liturghie , la o masă plină de suflete naive, suflete pure sau suflete îndurerate, de acolo își vor lua următoarele victime. Glasul mierlos și darurile ce ți le va aduce au un preț mai mult decât ești pregătit(ă) să crezi. Gândește Suflet drag înainte de a te înrobi , este învierea ta de ce să ratezi iar un asemenea moment. Aprinde o lumânare în chiloara ta! Întinde mâinile spre cer , de acolo îți vine lumina advărată ! Fii în conexiune cu sinele tău divin în acestă noapte ! Este momentul tău ! Cu aceiași iubire de la suflet❤ la suflet ❤Dana 😘

ELIBEREAZĂ-TE !😍❤💛💜💙💚 PERSEVERENȚA ADUCE DARURI

unaltfeldeteiubesc@gmail.com Vrei să îți liniștești mintea? Să ieși din mediul în care ești ? Te agită? Te deranjează? Te simți influențat(ă) , manipulată? Nu poți controla „asta”?
Pune -ți căști !
Până descoperi cu adevărat cum să controlezi acest aspect ( să fi surd la ce nu îți convine) ….pune Căști !
Și mergi mai departe ,pe drumul tău !
Într-o zi ,ai să descoperi cum cu ele începi să fi într-o oarecare stare de pace ,de calm ,de detașare .
Ai să îți „atașezi” această „stare” de mintea/trupul și sufletul tău ,urmând apoi să nu îți mai dorești să îi dai drumul.
Singurel ,singurică ai să vrei să urci următorul nivel : să fii în această pace fără ele ( căști) ,o cauți apoi în structura ta și te asigur că o vei ….regăsi, găsi !
Atunci ești cu adevărat propriul tău stăpân ,atunci ești liber(ă) , atunci ești în pace ….oriunde în lume te-ai afla, în preajma oricui ,într-un eveniment /situație oarecare.
Atunci ai să descoperi că defapt totul este nimic și nimic este totul !
Pacea!
Măcar încearcă!😍
Ce zice lumea?🤔🤕😁
Care lume?
Cea care îți provoacă zbuciumul?
Ea întotdeauna are ceva de zis pentru a te ține agățat(ă) , pentru a avea marioneta ei !
Tu ești suflet ,ești om ,ai conștiință !
Fii conștient(ă)! Nu marionetă!
Alege tu să fi agățat(ă) de niște fire ce tu le controlezi ; tu pui aceste fire ,ai tu „păpușa”ta(căștile) , preia frâiele minții tale!
Fii nesimțit( ă) ,zi :
„Nu-mi pasă!”
Fă-o pur și simplu !
Cu aceiași iubire
Dana

Nașterea Eu-lui

Sâmbăta – Duminică

Începând de vineri și până duminică spre luni , cerul este deschis ! Avem o nouă poartă spre accesarea eu-lui nostru superior. Este mult? Este puțin? Acum fiecare își răspunde singurel sau singurică dacă este real , dacă vrea să fie îmbuibat în alcool și hrană , sau intră într-o conexiune directă cu acesta !

Nimeni și nimic nu te poate forța! Nu există nu pot sau n-am putut , nu m-a lăsat x sau y! Acestea sunt doar motive ce vin din frici foarte bine ascunse sau chiar vizibile și cunoscându-le . Nimeni și nimic nu te poate opri ! Este o trăire ce poate fi ascunsă de toți privitorii , cârcotașii sau manipulatorii, este pur și simplu în interiorul tău . Aceasta nu poate fi descoperită de nimeni fără acordul tău! Doar tu le dai permisiunea! Și în acest an ai să faci același lucru?

Ce înseamnă iepurașul????? FRICĂ !!!!!!!

ASTA ÎNSEAMNĂ! FRICĂ!!!!!

Frica de ce vrei tu ! În acest moment suntem încuraja-ți să eliminăm fricile din mintea , trupul și sufletul nostru ! În acest moment avem marea posibilitate de a ne elibera de tot și toate ce ne țin înlănțuiți. Să devenim LIBERI ! Să eliberăm de frica cea mai mare , ce ne ține blocați în aici și acum. Frica ce nu dă voie minții , trupului și sufletului să urcăm spre o nouă treaptă de evoluție, frică ce blochează orice aspect ce ne aparține să se dezvolte la reala lui valoare. Frica de a iubi pe oricine și oricând ,de a te lăsa iubit/iubită, de a practica orice meserie ne dorim( în iubire și la adevăratul potențial) , frica de a curge prosperitatea prin venele noastre , frica de a ne folosi abilitățile. Frica de orice !

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Ce înseamnă OUL?

Oul este sfera în care am venit , în care ne aflăm ! Dă cu această coajă de pământ! Și i-ați suflet drag zborul , nu te mai lăsa mințit , nu te mai lăsa manipulat de te miri cine ! Ai dreptul să îți iei zborul , ai dreptul să ieși din acestă carapace , să atingi pământul cu propriile piciorușe, ai dreptul să simți razele soarelui cum îți încălzește trupul. Ai acest drept și încă multe ce nu le-ai descoperit în acest joc numit viață! Lasă lumina soarelui să-ți călăuzească drumul, lasă-l să -ți usuce penele de atâtea lacrimi. Aceptă-l în această călătorie , el îți oferă vitalitate. Atâta timp cât tu nu ești într-o reală conexiune cu el , nu poți elibera soarele din interiorul tău- plexul solar. Acolo este iubirea! Acolo este adevărata ta valoare , el este strălucirea , el este centrul universului tău ! ELIBEREAZĂ-L !!!!!!!! Putem purta în aceste zile verde , portocaliu , galben și violet ! Alegerea îți aparține!

unaltefeldeteiubesc@therapistdana

Acceptă acestă zi ca pe o binecuvântare ! Este o renaștere a trupului , a minții și sufletului tău ! Aprinde în cuibul tău o lumânare sau fă un foc șamanic, de tabără în locul unde te aflii. Privește cerul și spune cu glas tare sau în șoaptă( să nu deranjezi audiența) , spune cu inima ”EU SUNT LUMINA ! EU SUNT LUMINA! EU SUNT LUMINA! MULȚUMESC! MULȚUMESC! MULȚUMESC!”……..Întinde brațele spre cer și îmbrățișează tot universul ! Este momentul nașterii tale , renaștere ce acum vine conștientă cu tot ceeace îți aparține! Nu pierde acest moment magic ! Nu te pierde din nou în mulțime! Meriți tot ce este mai bun și cu siguranță știi asta, nu lăsa pe nimeni și nimic să îți fure și în acest an această clipă de magie. Nu uita , venim singuri plecăm singuri !

Cu aceiași iubire , cu bucuria că frica(iepurașul) se dizolvă în univers sau se transformă în iubire ( facă-se precum voia ta) , cu credința că acest puișor va ieși în acest an la suprafață și nu îl vei mânca din nou , vreau să cred că următoarele 3zile sunt și pentru tine o binecuvântare plină de magie……………..

TE IUBESC DANA!…

DONEAZĂ

Cu aceiași iubire să îți fie de folos . Conștientizări la tot pasul , Fii un astru ! STRĂLUCEȘTE ,MERIȚI ! Dana

5,00 USD

Alcool -Alcoolism

Alcool –
Voi începe direct fără menajamente fiindcă tot este o zi „plină de foc ” și chiar dacă cineva are degând să „pârjolească” ,avem un 2 ( apă) ce stinge acest caracter aprins .
Prin urmare cuvântul în sine este strâns legat de „pământ/bază/familie/rădăcini/strămoși/țară” ,iar când ne referim la un suflet duce spre Trecut .
Un trecut ce vine în general ca lecție karmică ,sau o fostă relație de iubire , mare prietenie ,un fost job ,părinte ,soră chiar frate.
Acestea fiind spuse ca și bază ,mergem la caracterul acestui suflețel vorbim de 2-3 pahare zilnic sau mai mult ,vorbim de o dată și „lată” la săptămână, sau chiar la lună /an.

unaltfeldeteiubesc@therapistdana


După părerea mea aceste suflețele în „esență” sunt oameni superbi !😍
Sunt oameni buni ,iubitori ,devotați muncii lor și oamenilor din jurul lor , se dedică cu tot sufletul .
Dăruiesc cu multă pasiune și de aici „dezamăgirea” ,pot fi puțin naivi sau prinși într-o stare de melancolie tocmai din „bunătatea” din care sunt zămisliți .
Unii chiar pot fi manipulați ușor.Având această „credință” într-un oarecare timp realizează crudul adevăr și reacționează ca atare ,devin violenți fie cu ei ,fie cu persoanele din jurul lor .
Firesc în acest tandem „alcool -suflet” intervine rana de abandon ca și primă rană sângerând.
Abandon de cine și de ce ….este total relativ dat fiind faptul că ne referim la un aspect general și nu cu direcție spre un anumit suflet.
Nu am scos stima de sine -scăzută în evidență doar pentru că este deja știut că ea este „baza” în toate.

Tot la modul general aceste suflete pot avea „probleme” cu respirația ( indiferent că vorbim de nas sau plămâni),auzul ,urechile ,sau /și coloana vertebrală.
Dacă vă știți cu aceste afecțiuni( și consumi alcool) sau cei dragi vouă , un consult la medicul de specialitate ar fi mai mult decât indicat. Acestea ne funcționând la capacitatea normală firesc amplifică acest dezecilibru.
Un suflet ce consumă alcool are nevoie de …AER în primul rând ,fie că vorbim de zodie ,de aerul natural ,de organele ce îl fac să respire.
Ce vrea acest suflețel !?🤔
La bază fiind cinstiți și naivi ,nu vor decât să li se recunoască meritele ,să comunice ,să fie ascultați , să fie chiar judecat dar cu judecată corectă pentru acțiunile sale nu presupuse de alții /sau puse în cârcă.
Vrea să fie iubit(ă) ,să poată să își exprime emoția ,creativitatea.
Atât vrea !
Cum putem ajuta un astfel de suflețel!?
Firesc cu o vorbă bună încurajatoare ,să nu li se pună frână , să le dăm voie să își spună punctul de vedere dar și luat în considerare ,să nu ii provocăm – au nevoie de Aer doar că prea mult Aer ( prea multă vorbă stârnește furtună/foc/ceartă ,prea multă muncă în aer/soare produce insolație ) , au nevoie de apă să se hidrateze, de ceaiuri ,de plajă (mare/ocean/râu) dar niciodată prea mult.
Îi vom încuraja să facă mișcare .Ne vom plimba cu ei fie pe jos ,fie călare sau cu bicicleta , chiar și o plimbare cu mașina având geamurile deschise ii face foarte bine. Să îl antrenăm în tot felul de discuții : povești ,amintiri ,chiar planuri de viitor ….să…vorbim deci ( nu mai mult de 2 ore clar) ,sau să citim cu glas tare – ai copii,nepoți ? Pune-l ,pune-o să le citească povești ! Sau să inventeze !
Meditația ținând cont de modul cum respirăm este un beneficiu extrem de benefic.
Plantele au și ele rolul lor !
S- ar povesti că sunt iubitori de flori ,nu mai sta pe gânduri !
Oferă flori ,plantează împreună cu el/ea !
Florile albastre au o energie aparte ,prin urmare…succes!
Hăinuțe albastre ,portocali ,violet sunt chiar perfect!
Cu rostopasca ar fi bine să se împrietenească !
Lasă-l ,las-o să strălucească dacă poți și vrei să faci un bine , nu vorbi când chiar nu se cuvine !

https://iaoth.com/author/dana-b/

Să iubim aceste ființe minunate , să nu băgăm bățul printre gard ar fi un gest necugetat . Nu uita că dacă l-ai ales /ai ales-o a fost fix alegerea ta indiferent despre ce relație vorbim.

Cu aceiași iubire pentru aceste suflețele ( mi-au trecut prin viață un număr considerabil) și cu aceiași iubire pentru sufletele ce au fost abuzate/victime ( mi-au trecut prin viață un număr considerabil) !
Până la urmă este tot vorba de a fi bun ,a iubi necondiționat și a oferi din ceeace ai și firesc primești !

Aceste sărbători vor fi o adevărată sărbătoare dacă începi de la tine schimbare!
Ai tot ce îți trebuie să faci un prim mare pas …..

Îmbrățișări!🤗

Ritual lună plină din 18 Martie 2022

Ritual lună plină 18 martie 2022 unaltfeldeteiubesc@gmail.com

BABELE 1-9 😍

Băbuța ❤ nr 1
Deschide poarta spre inceputul / intrarea , primul pas spre abundență !
Poarta spre o nouă versiune a noastră , o nouă trezire ,o nouă energie , o nouă viață unde putem fi primii în orice creație .
Cum nimic nu este întâmplător azi ,aici la Constanța s-a așezat primul strat de zăpadă consistent din acest an .
Este o băbuță liniștită , caldă la suflet deși zgribulită la exterior !
Este bună , este plină de iubire și de un alb strălucitor!
Este superbă cum dealtfel în acest an sunt toate băbuțele.
Este înțeleaptă și știe să ne aducă povești la gura sobei , ne mângâie cu primul fulg de nea sclipitor în zorii dimineții .
Este a noastră , a tuturor !
O primim cu îmbrățișare , cu o caldă mângâiere și….o iubim!
Te iubim Băbuță Nr. 1
Ești perfectă așa cum ești ,
Fiindcă ești
Exiști în toată splendoarea și creația ta !

Băbuța ❤ nr. 2
Deschide poarta colaborării !
Se ivesc zorii zilei , privesc fereastra !
Băbuța dualității coboară pe pământ pentru noi „muritorii de rând ” precum o luminiță sfântă !
Nu zăbovește mult fiindcă știe, că un atașament i-ar frânge aripile porumbelului spre care se îndreaptă .
Este acolo , te ascultă dar doar „colaborează ” fiindcă ea vorbește puțin cam mult ,doar că acum tace și o face cu bună știință să te învețe și pe tine că uneori este necesar să taci . Să pui stop!
Știe că suflețelele cu această energie au abilități excelente ,sunt buni în comunicare , buni parteneri și funcționează excelent când au un partener(ă) când sunt în doi, în echipă se controlează acest flux de energie și apare echilibrul.
Simplu fapt că acceptă lângă ei pe „oricine” îi urcă pe culmile succesului și trec peste un hop nu prea șifonați.
Băbuța ta nu te vrea singurel / singurică ei nu ii place asta , așa este ea ; îi place să povestească cu cineva , să asculte un sfat chiar dacă nu este ce-l mai bun , dar faptul că doar așa reușește și ea să tacă ( când colegul/partenerul/iubitul/mama/prietenul/copilul vorbește) ii dă ei șansa să-și liniștească mintea , să și-o golească pentru a lăsa loc unor idei noi , unor proiecte noi .
Când reușește să tacă , lasă loc noului.
Și chiar Luna Nouă ,azi este pe vibrația cea mai înaltă !😉😍
Băbuța noastră este foarte descurcăreață , într-o secundă se poate scutura și de sub cojocul greu de iarnă (greutăți/supărări/frici și temeri) să iasă o tinerică plină de viață ,sexy unde toți bărbații îi sunt la picioare !
Știe cum să o facă , știe că o voce caldă ,dulce și mierloasă îmblânzește orice ar întâlni în călătoria sa.
Știe că brațul unui tinerel ii sprijină oscioarele obosite și il oferă cu drag , atât cât are ea nevoie !😉
Așa funcționează ea , așa fincționezi și tu de ai energia nr 2 !
Lasă de la tine , alătură’te unei echipe , fie un partener(ă) , fie un grup de persoane /famile/colegi!
Așa înveți să asculți și ce au alții de zis , dar doar cât să îți „iei” ce ai nevoie !
Așa înveți să lași egoul pe o treaptă mai joasă , că nasul pe sus și mușchii /banii/frumusețe /sexul/mintea nu te mențin pe culme , ba chiar uneori te cam împiedică.

Asta ne oferă
❤ azi ❤băbuța nr 2 !
Colaborare , lucru în echipă , vorbește mai puțin ca să poți asculta mai mult !
Și ascultăm doar fiindcă suntem prea plini , iar plinătatea asta uneori dă pe afară nu vedem că deja curge pe lături .
Uneori sunt momente în viață /zi când „taci” sau „stop” este chiar necesar pentru a trece la un nou nivel !

Cu aceiași iubire ,
Azi să acceptăm măcar un omuleț în viața noastră !
O secundă să îl lăsăm pe el să spună ce are de spus , uneori merită !
Să îl lăsăm pe el ( pe ea , pe micuț sau micuță) să spele vasele ,chiar dacă sparge o farfurie ce tu o vezi prețioasă !
Să lași colegul să te ajute la o anumită temă , să îți lași copila să-ți împletească părul , să îți lași fiul să te ducă la job , să îți lași soțul să facă cumpărăturile , să lași iubita să conducă în pat , să-ți lași soțul să-și exprime imaginația la noapte ( sau chiar zi😉) .
Lasă-te purtat /purtată de val ! Prefă-te azi că ai pierdut frâiele !
Poți !
Nici nu știi de unde sare „iepurele” !
Meriți o secundă de liniște , de pace , de stop!
Ai obosit ! Relaxează-te! Colaborează!
Cu această informație coboară Băbuța 2 !
Spune te iubesc unui om , ca energia iubirii să vină spre tine !
Lasă-l pe altul să vină cu o idee , împreună aceasta înflorește!
Ascultă-ți Sinele , nu mai trage de minte fiindcă el reprezintă 2-iul ce-l mai aproape de tine !

Băbuța ❤ nr. 3
Deschide poarta Echilibrului !😍
Unește porțile 1 și 2 pentru a echilibra energia ce vine cu abundență și colaborare pe toate planurile.
Vine cu renaștere și transformare!
Azi suntem deschiși la tot ce vine în sprijinul nostru , avem curajul de a schimba chiar dacă apare furtuna .
Ideile ce vin ,oamenii ce apar azi în viața noastră sunt pe cale de destin , posibil o revenire pe „strada” principală /pe linia ce ai evitat-o din diverse motive .
Este gura de aer intr-o relație eșuată sau un job sufocant : precum un ghiocel , scoatem capul din zăpadă și strălucim , zâmbim , găsim soluții !
Zâmbește și fi încrezător!
Tot ce apare astăzi este doar în beneficiul nostru , o legătură între trup/minte și suflet ! 3 cum am tot bătut „câmpi” aproape în fiecare articol!
Să primim dragilor cu zâmbet și voie bună , să fim deschiși și cu încredere în noi , în sursă!

Băbuța ❤ nr.4
Poarta ce o deschide această băbuță este : ” A fii” – sunt în materie
O energie ce ne îndeamnă spre a face ceva – manifestarea creației !

  • Ia zice( băbuța provoacă la intrebări pentru
    el către ea/ ea către el , vrea certitudini, manifestări, actionări in plan fizic , materializări) :
  • mă iubești? Ok , arată-mi !😁😍 Vreau să văd , să simt nu vorbe tăticule !
    Cumpără-mi ce-mi place , fă-mi ciorba preferată , adu-mi o floare , vreau un masaj că mă dor șalele ! Așa mă iubești , nu toată ziua blablabla! Cere-mă !
    Divorțează! 😁😉

Ai o idee, un plan ,un proiect ? Acționează ! Fă ceva în această direcție!
Partea mai puțin plăcută cu care vine ea : prea faci pe detectivul , prea desfaci firul în patru !
Mai lasă-te purtat de val , înoată!
Asumă-ți ! Fii responsabil! Hai ,curaj ! *

Această băbuță vine să scoată din tine energia ce stagnează , ce te limitează! Te provoacă să ieși din rutină , să te miști!
Să ai încredere în tine și să crezi în proiectul tău , în iubirea ta /în intuiție și să faci domne acum ceva !
Vrei să ai succes ?
Il ai , dar mișcă-te!

Cu aceiași iubire , fii azi puțin ….irațional , lasă-te purtat de val și implică-te în visul tău !
Stă în puterea ta
Hai , că poți!
❤💜

Băbuța ❤ nr.5
Deschide poarta libertății !
Ea vrea să fie liberă să poată crea , să poată iubi și în pace să fie .
O îngrădești , în timp….o pierzi !
Te acceptă ea , își stăpânește furia umblând des prin frigider , la cumpărăruri sau chiar intră într-o dependență .
Până într-o zi !
Stăpânește tainele focului prin urmare iubește să iubească , să ofere iubire . I-ai îngrădit asta ? Să te ții!😁
Este prietena soarelui și are nevoie să strălucească , nu o ține în umbră pe băbuța 5 chiar nu merită asta.
Îi place să fii prietenul/prietena ei , îi place să îți ofere suportul , îi place să ai încredere în ea dar nu o sufoca .
Las-o să respire , să se încarce , să se refacă ; are dreptul la spațiul ei ! Revine în viața ta cu forțe proaspete și vă ve-ți bucura toți de roadele creației ei .
Respect-o și te respectă!
Elibereaz-o și ai să strălucești alături de ea !Cu aceiași iubire pentru Băbuța nr 5 , scutură-ți cojocul de pe tine lanțurile ce te țin pe loc nu îți aparțin.

Este viața ta , stă în puterea ta să dai jos acest greu cojoc ce-ți limitează spațiul de creație ,de pasiune ,să ieși la lumină și să
STRĂLUCEȘTI !

Cu aceiași iubire de la suflet la suflet

Băbuța ❤ nr 6
Această băbuță deschide poarta spre …”concepere”!
Ea reprezintă și poarta anului.
Este grijulie și chiar responsabilă și cam asta ne cere .
Are în ea multă iubire de mamă și chiar de țară , de cuib/ familie !
De fapt este mai mult o dependență dacă ii lipsește afectivitatea și nu are încredere în sine.
Este liniștită la prima vedere , când se stinge lumina se „transformă”!
Băbuța asta pune pe aceiași linie banii și sexul , pentru ea unul fără celălalt nu există ea este stâlpul. L-ai „dărâmat” , te distruge !
Cade ea , cazi și tu !
Ea este arhitectul unui nou proiect ce chiar stă în picioare.
Nu știi cum să ii fii prieten pierzi mai mult decât ți-ai imaginat.

Anul acesta (6) se plantează semințe pentru o nouă relație , o nouă afacere , un copil , o casă …….
Tot ce este făcut cu seriozitate , responsabilitate și grija față de cei din jur și nu ii rănești ( voit) anul acesta ne iese.

Aceste „proiecte” sau relații să nu vină pe egou , pe iluzii , pe grumazul altuia fiindcă fără glumă peste 3 ani ai să plătești de 10 ori prețul înapoi !😉
Să nu spune-ți că nu v-am spus!🤗

Orice dorință îți este împlinită de această băbuță dar te întreabă :

” – Ești sigur(ă)? Ai calculat înainte? Ești pregătit(ă) pentru acest pas ? Atunci , hai ….să începem !

Acum punem bazele , facem schița/proiectul sau scoate tot ce ai mai bun din tine și treci la treabă .

Vrei copil perfect , treci în pat anul viitor îl avem!

Băbuța te întreabă :

  • vrei parteneriat cu …x ? Ok, faci bani cu el?🤔
  • îl vrei pe x , o vrei pe y ?
    Ok, bănuiesc că ai și gânduri serioase!😉
  • vrei să deschizi o afacere , să faci un curs !? Perfect ! Bănuiesc că te ții de treabă , ești perseverent !
    Sau
  • ai experiență în „ceva” ! Hai domnule să facem și bani de acolo , gata treci peste „hobby ” hai să schimbăm , să ne asumăm! „

Cam asta este băbuța 6
Cu aceiași iubire și răspunzători de tot ceeace facem
Ea ține mult la sănătate și echilibru !

unaltfeldeteiubesc@gmail.com

Iubim băbuța 6 – este un stâlp de bază pe calea destinului. Să nu dai cu capul!😉…îl are prieten pe 9😁

Băbuța ❤ nr .7
Băbuța deschide poarta cercetării detectiv!😉
Este o băbuță plină de …”aere” , așa o văd unii până o cunosc !
Din dorința de a afla multe și nu întotdeauna mărunte intră adânc în cercetare.
A văzut multe și a trecut prin multe , cu această cunoaștere ea este înțeleptul.
Un bagaj greu de cărat o responsabilitate majoră ce uneori o îngenunchează, dar …se ridică, respiră și spune : pot !
Este chiar visătoare și vorbește mult , dar și când tace chiar tace.
Plină de sentimente intră ușor în amintiri de cele mai multe ori cam neplăcute.
Este în conexiune cu divinitatea , acceptă greu această linie mai ales dacă nu are susținători , să ii explice ce se întâmplă .
În timp se resemnează și cercetează , se acceptă !
Apare echilibru!

Băbuța 7 are o haină grea , dar întotdeauna găsește un cuier unde să o agățe , El o susține !

Să iubim băbuța 7 prin ea avem conectarea cu sursa

Cu aceiași iubire de la suflet la suflet

Băbuța ❤ nr. 8
Deschide poarta spre manifestare a puterii succesului !
Este o băbuță ce îi place să fie …privită !
Își ia energia , se încarcă când altul privește la ce are , cât are financiar , cât este de frumoasă, cât este de deșteaptă . Câte genți , pantofi , mașini sau cojoace are !😉 Ce iubit sau ce iubită are!

Ii place să economisească , dar și să vândă sau să cumpere ceva !
Adoră să primească și o face cu modestie .
Este plăcut surprinsă dacă ii oferi o simplă floare , un sărut pe obraz deși are buzunarul doldora de bani.
Va spune tuturor că ai făcut-o și asta doar pentru a primi …”confirmare”!
Tot prin confirmarea , validarea primită din exterior poate suda , consolida relația în care este sau …o poate distruge ,nu fiindcă își dorește asta ci partenerul /partenera pur și simplu pleacă . Presiunea din exterior nu este întotdeauna benefică pentru cine este în relație cu această „băbuță”!

Se va simți aparent zdruncinată sau se agață de un viciu.
În schimb cine iese din relația cu „ea” crește frumos !
Și crește fiindcă băbuța 8 este și „vameșul” , plata pentru a urca .

Este destul de ancorată în materie și va trebui să facă un efort major spre a crește spiritual . Multe coate tocite pentru știința ce alții o primesc „gratis”!
Fiindcă ea „vrea să vadă” rezultatele , își dorește ceva „palpapil” un lucru deloc ușor când vorbim despre simțire /visare , conectarea cu partea nevăzută .
Când încep să aibă măcar vise nocturne poți spune că a urcat pe o pe altă treaptă.

Să iubim această băbuță , ea ne oferă puterea de manifestare a dorințelor noastre în acest plan material. Ea ne arată că se poate !

unaltfeldeteiubesc@gmail.com

Băbuța ❤ nr 9
Am ajuns și la această Băbuță ce închide un ciclu .
Nouă cojoace ! Ar părea multe și grele , doar că în timp ea a înțeles rostul celor 8 și nu prea pune acum „preț” pe multe.
A stat , a tras de ele și azi s-a scuturat.
A înțeles că ea este soarele (căldura de care avea nevoie) și friguri nu mai are , a înțeles că tot ce știe a venit vremea să ofere.
A înțeles că nimic nu este mai important decât umanitatea și va face tot posibilul să se dedice unor scopuri mult mai înalte în folosul oamenilor.
Că doar atunci când oferă simte iubire( căldură) și vrea să primească același lucru.
Elimină din viața ei tot ce este toxic , își depășește fricile și odată cu acestea nu mai există limitare.

Acum poate fi cum vrea ea , cu cine vrea !
Poate dărui cât dorește și ce dorește , unde poftește și cui poftește.
Fie că vorbim de un zâmbet , de iubire , de bani sau chiar știință .

Acest flux fiind restabilit apar în viața ei oameni frumoși , minuni la fiecare pas.
Dacă este deja într-o relație de iubire trece la următorul pas , se căsătorește cu moșul ei prinde curaj și spune …da!

Este o băbuță bună ,blândă ce a cărat multe în călătoria ei .
Fiindcă a trecut prin băbuța 7 și și-a curățat amintirile mai puțin plăcute din drumul ei , iar băbuței 8 i-a plătit din datorii , acum ea se simte bine cu sinele ei și merg spre o altă călătorie.
O călătorie în care va împărtăși despre experiența ei cu bune și „nebune”!

Este liberă , a reușit să se elibereze de toate poverile(cojoacele) și pășește cu iubire spre un nou capitol plină de curaj , înțelepciune, zâmbet și voie bună.

( …apropo de această băbuță ! Cine are un 9 în calculul „anului” în această întrupare are de finalizat o etapă /un ciclu . Fie că vorbim de neam sau personal ! Nu este tocmai ușor , insă cu siguranță va reuși ! Defapt este și o obligație trimisă de univers ( karmă) dacă mă lași să spun așa , o obligație de a fi bun și a oferi !)

Să iubim băbuța 9 , ea ajută pe oricine ! Este „prostul” ăla de bun pe care oamenii nu îl înțeleg de ce „este așa” și chiar dacă ar da explicații răspunsul lor vine tot cu …: ” prea ești prost , prea accepți multe , nu te înțeleg , chiar nu se merită , nu vezi că ești călcat îm picioare pentru bunătatea ta , nu te-ai săturat , nu ești respectat …încetează”!

Ba sunt bine apreciați doar că nu se grăbesc să-și primească laudele , premiile și beneficiile în urma acțiunilor ce le intreprind. Lasă Universul să ii întoarcă faptele bune atunci când el hotărăste. Știe că acesta nu rămâne dator niciodată și chiar dacă este judecată această băbuță , ea tace si face in continuare.

Când apare 9 în „ziua” de naștere acest suflețel are ca armă acest cojoc 9 , prin bunătatea și altruismul lui scapă de multe /își face viața mai ușoară.Defapt învață cum să „manipuleze” prin „altruism” , ce beneficii aduce un act caritabil . In timp se va decide dacă merge spre „foloase” materiale sau /și sufletesti sau intră în acest „joc” cu lumină , pentru a da / a lumina viața altuia.
Este o lecție prin care trecem toți la un moment dat în viața noastră , când ne ghiorăie burtica de foame și ne prefacem că suntem buni /oferim sau vai ce îndrăgostiți suntem . Intrăm în relații ce nu ar trebui să fim , facem „sex” cu cine nu ar trebui , mințim , înșelăm ….dar „dulci la chip și vorbă” !
În acest moment își „bagă dracul coada” și apar compromisuri ,ne vindem suflețelul. Dar altfel cum să învățăm dacă nu dăm cu capul , nu facem cucuie. „Practica” face diferența în toate!😉🤫

Cu aceiași iubire pentru băbuța nr 9 ce inchide o poartă , ca să se deschidă alta mult mai promițătoare.

❤😘💜

Să vă fie de folos
Fiecare băbuță are rostul ei în viața noastră , după cum știți anul acesta purtăm cu toții cojocul băbuței 6 . Anul acesta învățăm fiecare pe nivelul de conștiință propriu ce înseamnă responsabilitatea
. Indiferent despre ce responsabilitate vorbim !
În fiecare an avem lecții . La 9 ani ele revin în cazul în care am rămas repetenți !

Soarta!😁🤣😍

Vă îmbrățișez cu iubire și credința că fiecare care a zăbovit câteva minuțele în acest spațiu a dat jos un cojoc greu din cârca sa.

Te iubesc om frumos oriunde în lume te-ai afla !
Ușurează-ți viața,
Stă în puterea ta !

Cine vrea să să știe mai multe decât am pus la dispoziție aici știe unde mă găsește , să își dorească și chiar să vrea să crească , atât contează!
Dana😘

Iubesc energia feminină !

Te iubesc femeie ! Te iubesc barbate!
Iubesc energia feminină ce curge prin orice suflețel fie femeie ,fie bărbat .
Ea este iubire , bunătate ,speranță , intuiție , creație !
Ea este clipa de liniște și pace ce prima intră în trupul uman ; vine pe partea stângă și învăluie tot corpul , poate fi simțită cum face contact cu trupul uman în palma mâini stângi și talpa piciorului stâng ,senzația de cald sau rece , de furnicături sau mâncărmi,ce deschide linia spre abundență.
Este o energie ce mulți o vor , o energie în conexiune directă cu sexualitatea ,pântecul și reproducerea !

Spala organele tale sexuale , atinge-le cu iubire , ofera-le cu iubire ! Fa asta chiar partenerului , partenerei!

Poate se intampla sa nu o faci , sa fi trist(a) ca le ai la purtator , sa le urasti , sa negi existenta lor , sa simti rusine si dezgust , furie …..

Este foarte posibil sa treci prin astfel de stari si sentimente , doar ca acestea nu iti apartin ! Nu sunt ale tale , sunt ale unor entitati de frecventa joasa , ce te vor, iti vor acesta energie a sexualitatii / a abundentei , ti-o tin blocata si murdara pentru ca tu suflete sa nu evoluezi ; sa nu poti crea fiindca ei stiu ca tu esti creator , ca tu dai viata unui suflet , unui proiect , unui univers , unui…….ce vrei tu ! Ei stiu asta si mai stiu ca fiind pe vibratie joasa de rusine si furie ei se pot hrani , pot crea alte entitati ce seamana cu tine doar ca acestea sunt clone si se pot folosi de ele asa cum isi doresc si pentru ce isi doresc , ei stiu asta si tu stii acum!

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Este momentul sa te scuturi , sa te imbaiezi , sa refuzi mizeria si sa accepti curatenia organelor tale sexuale ! Este timplul sa lasi acesta energie sa curga lin si din abundenta in corpul tau , sa iti invaluie mintea , sufletul sa dai drumul la creatia universala ! A sosit timpul tau , este acum si aici si poti face asta! Sta in puterea ta ! Tu esti creatorul !
O energie ce o dată întreruptă ,blocată, furată , manipulată greșit aduce mari prejudicii unui suflețel .
Noi am deblocat această energie foarte curând și dorința mea in această lună este să acceptați și să primiți cu iubire feminitatea ce curge prin trupul /venele/esența noastră/voastră fie că vorbim de femei ,fie că vorbim de bărbați!
Las-o să curgă ,las-o să se manifeste !
Mângâie trupul tău cu drag , fă o baie cu petale de trandafiri , atinge-ți părul cu drag ( coafează-l așa cum până acum nu ai mai făcut) , învelește-l în culori calde , culori ce stârnesc bucurie /fericire si plăcere ochiului tău ! Ascultă muzica păsărilor și a apei , ascultă melodi de dragoste /romantice și chiar dansează !

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Nu ai un partener(ă)? Ia în brațe o mătură ,o pernă ,un pluș , închide ochișorii și imaginează-ți partenerul/partenera cum este în brațele tale !
Este momentul tău direct cu creatorul , îl poți contura ,zugrăvi , imagina cum ti-l doresti pe el , cum ti-o doresti pe ea ! Hai acum , zambeste si….
Hai , dansează !
Lasă să curgă prin tine acest val de lumină ,bunăstare ,fericire, iubire!
Simte fiorul ,stârnește această magie ce a dormit în tine până acum !
Îți dorești bani , ai probleme financiare ? Fă același lucru , fă același ritual de curățare , de imbrățișare a ta în primul rând , apoi inchide ochii , dansează ,îndreaptă palmele spre cer și simte banii în palma ta stângă , privește cu ochii minții cum curg din abundența universală , privește-le culoarea și cifrele ce sunt pe ei , privește cum cad în palma ta , bucură-te ! Primește ! Închide palma și stânga cu drag ! Sunt ai tăi ! Îți aparțin !

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Acum vin spre tine ! Primește! Ii meriți! Sunt doar ai tăi și așteaptă să te deschizi , să -i accepți, să ii iei și să ii dai mai departe spre cele de trebuință!
Zâmbește , cântă ,râzi !
Măcar AZI , măcar câteva minunte, măcar o clipă!
Eu știu că poți , este în esența ta !
Curge prin venele tale chiar de la începutul creației !
Hai acum împreună !
Hai femeie!
Hai bărbate!
Hai să ne unim azi și chiar toată luna în această minune universală , o creație divină a bunăstării și iubirii !
In fiecare an avem această putere de regenerare ,de renaștere, de ieșire la suprafață , de creatie , de primăvară , de iubire!
Acum !
Te iubesc!😍❤

Vibratia anului ce ne influenteaza existenta

Responsabilitate si Grija aceste doua cuvinte vor fi impreuna cu noi zilnic , la orice ora si in fiecare secunda

Anul acesta vine pe o vibrație 6, o vibrație care ne înconjoară pe toți, fie că o acceptăm sau nu, și-a făcut simțită prezența încă de la începutul anului.

Mulți își pun întrebări despre această dată, vibrația numărului 6 și este normal să fie așa. Ne influențează viața, relațiile și chiar sănătatea, așa că este normal să ne dorim mai multe cunoștințe despre acest aspect. Vibrația numărului șase vine cu responsabilitate și grijă, deci nimeni nu scapă!

Toți trebuie să trecem prin asta, universul vrea să învățăm ce înseamnă responsabilitatea, să fim mai buni și să avem grijă mai întâi de noi înșine, apoi de cei din jurul nostru.

Omenirea să-și amintească ce înseamnă iubirea de sine, omul să-și amintească că este timpul să fie mai atent cu el, cu trupul, cu mintea și cu sufletul.

unaltfeldeteiubesc@therapistdana

Acesta, fie că vorbim despre o femeie sau despre un bărbat, este obligat să se gândească bine atunci când ia o decizie pentru că aceasta va influența în mod pozitiv sau negativ energia lui și a celor din jur.

Când vorbim despre oamenii din jurul nostru, vorbim de fapt despre influența noastră în familie (părinți, copii, soț sau soție, iubit sau iubită, amant sau amantă ,prieten sau prietenă) astfel încât energia lui / ei pătrunde în multe suflete.

Cât de multe suflete întâlnește pe drum, atâtea suflete sunt afectate; se acordă prioritate in toate – familiei, școlii, serviciului și chiar persoanelor care îi întâlnesc la magazin, la teatru, la o simplă plimbare în parc! Deci influențează un întreg univers!

Poate părea de necrezut, dar aceasta este realitatea. Dacă aveți puține cunoștințe despre energie,imi veti da dreptate. Chiar nu vreau dreptate, dar vreau să trăiesc într-un univers plin de iubire, pace și liniște, si tu cu siguranță îți dorești asta!

fraza ce va sta in mintea tuturor este :

” Ce fac daca iau o decizie gresita?”

-ai grija de altii

-foarte atrasi de familie

-stres si responsabilitate

-cantaresti de mai multe ori inainte de a lua o decizie

Hai sa fim mai buni , meritam o lume mai buna ! Distribuie daca ti-a placut , cu siguranta cineva undeva are nevoie de o sustinere pentru a merge mai departe si cauta un raspuns la valul de probleme ce acum sufletul îi apasa. Fii tu mesagerul ce ii ofera informatia , fii bun si da mai departe ce primesti, lasa energia sa circule ! Sta in puterea ta !

Multumesc cu aceiasi iubire de la suflet la suflet Dana🤗😘❤

Hai să ne jucăm 😍

Fiindcă am dat un plus informațiilor deja existente din numerologie timp de 3 zile ne vom juca cu numerele.

Scrie ziua ,luna și anul nașterii și vedem împreună ce ne-a pregătit universul pentru acest an .

Scrie data ta de nastere într-un mesaj la adresa de mail sau comentariu

Te ajut pe tine ,tu mă ajuți pe mine ! Este un exercițiu ce vreau să îl fac în această perioadă înainte de a pune bazele unui curs despre numerologie.

Normal că jocul este absolut gratuit și tot normal poți face o donație în cazul în care îți dorești mai multe informații paypal.me/therapistdanab

unaltfeldeteiubesc@gmail.com Pentru mai multe detalii!

Cu aceiași iubire de la suflet la suflet !

🤗😘❤🙏💜

Energia lui 2 = Cuplu , Parteneriat / iubire , compromis. Felina anului

Energia lui 2 ⚪ ⚫ = ☯️🐯♨️🐅
Alb și Negru / Yng și Yang
Feminin și Masculin / Intuneric și Lumină
Foc / Felină

Aș fi vrut să fie totul „roz” dar este fix despre alb și negru, despre griul din viața unui suflet. Nu îmi place să scriu ceva ce stârnește tristețe într-un suflețel , dar ea există și dacă nu aș vorbi despre asta m-aș minți pe mine , prin urmare v-aș minții pe voi.
Iar viața este așa cum este , cum o vedem și percepem fiecare la nivel de individ prin urmare mult mâl și întuneric , multe lacrimi și suferință ,durere și rană . Facem exerciții , eliminăm programe , chiar postări cu încurajări dar dacă nu înțelegem și conștientizăm partea intunecată a unei ființe n-am făcut nimic. Totul este doar o minciună și nu o eliberare. Deci operăm rana până ajungem să o eliminăm , intrăm adânc în ea chiar dacă ne doare , altfel nici că se poate ! Apoi se cicatrizează și o putem privi detașa-ți fără sentimente ; chiar dacă este vizibilă știm că face parte din lecția noastră , din evoluție . Dacă nu treceam prin ea nu aveam cum să o învățăm .
Este simplu . Privește Focul , dacă nu te-ai fi fript nu aveai cum să știi ce implică asta. Nu ai fi înțeles rostul lui , durerea , utilitatea , gramajul/balanța cât să fie flacăra de mare și cât nu. Degeaba îți spun eu că te frigi că nu înțelegi sensul cuvântului !
Tu trebuie să treci prin asta ! Este experiență ,călătorie, cercetare !
Așa sunt și relațiile ce le întâlnim dealungul unei vieți .
Iar anul acesta ce defapt și-a făcut simțită prezența undeva prin luna noiembrie ( luna a-11-a) așa subtil să nu deranjeze spiritele ,vine pe relație !
Când spunt relație spun orice implică 2 parteneri !
Fie energie personală feminină și masculină – deci individ ! Integrarea , echilibrarea !
Fie pe ce avem noi de echilibrat ( feminin sau masculin) cu exteriorul .
Deci cu o altă persoană și acum fugim repede spre relația de cuplu fiindcă ea era sensul /ideea de la care am plecat.
Mă repet , vorbim despre a ințelege partea intunecată !
Este anul de felină , deci ….multă păcăleală , manipulare ,minciună , atac !
Pentru a obține „produsul ” mult râvnit ! Odată obținut felina stă potolită până la următoarea „masă/pradă”!
Și ea este in energia lui doi( 2) cum este firesc !
Cum se manifestă „felina” în cuplu !?
Simplu de înțeles :
Fostul sau fosta ….”atacă” iar odată ce i-ai lăsat o portiță deschisă !
Și el /ea are nevoie de al doilea deci …de tine ! Unde cunoaște mai bine locul decât la fosta iubită ,fostul iubit ,fosta soție ,fostul soț?
Deci , ori te întorci tu ….ori se întoarce el/ea , valabil doar dacă ai lăsat „canalul ” deschis!
Te pisicești tu ( fiind femeie) pe lângă el și te dai rănită( bolnavă fixic sau suferindă din dragoste) pentru al face să sufere până obții ce ai nevoie ; deci bani /sex = hrană!
Sau vine el cu coada între picioare , rănit mititelul ( teatru ) recunoscându-și greșeala ( o altă formă de manipulare) , sau te ceartă ( să te simți vinovată) totul pentru a ceda și a primi într-un final : sex /bani = hrană.
Atât in cazul in care ești femeie , cât și dacă ești bărbat după ce ești „sătul(ă)” pleci , cu scandal sau fără ,sau stai cu botul pe labe până la următoarea masă. O alta nouă/proaspătă/firavă sau fosta fiindcă este disponibilă ,cunoști terenul știi cu ce arme să mergi la atac!

Cam așa acționează 2 /cuplu /felină în acest an !
Este lecția celor ce încă nu au vrut să încheie o relație , un parteneriat , o căsătorie ce a fost bazată fix pe sex și bani , pe hrană !
Pe compromis !

Fie că vrem , fie că nu acest 2 , această felină în acest an dă cu curu de pământ sau pleacă la bărbosul.
Deci divorț ,separare sau….și mai și …PLECARE Sus

Acesta este întunericul din 2

Lumina din 2 vine cu : cere ajutor !

Și am vorbit despre asta anterior: scade egoul , realizezi că nu este nimic greșit , cunoști alți oameni , noi parteneriate ,noi relații ….prin urmare deschizi poarta spre „nou” inchizându-se sertarul cu trecutul , golindu-se de focul ce te mistuia!
..
..fiind noi relații , nici nu știi de unde sare …”o altă felină dar cu o altă energie – foc echilibrat „!

Cam așa stau lucrurile cu deschiderea noului portal ce are in compozitie/ esența 2
Și iubirea !

Compromisul în acest an vine ca lecție pentru cine incă nu a trecut prin ea sau ca ispite ( feline) pentru a observa că există ,dar ei au trecut peste și nu vor accepta această „variantă de supraviețuire”!

În definitiv este defapt Oglinda !
Tu felina !

Cu aceiași iubire
Cu gândul că s-a aprins măcar un beculeț acolo unde instalația era incă ne pusă în funcțiune sau că a fost ultimul bec de care aveai nevoie pentru a urca spre un alt nivel de conștiință mult mai frumos ,cu multe beneficii dar și mai greuț !
De …muntele este imens avem nevoie de antrenament!
O lecție ușoară poate deveni și cea mai grea dacă nu o învățăm la timp.
Dacă nu ne ascultăm inima , ne cam doare capul!

Hai să avem un an fără dureri de cap !
Suntem prea frumoși iar viața nu știi când se oprește !

Fostul sau Fosta
Sunt Foști !
Lasă-i acolo unde sunt , că sunt bine !😁🙈

Este oglinda care eram ! Vibrația care am fost ! De aici și fostul ,fosta…vechea noastră față , vibrație !
Acum suntem pe altă vibrație / o nouă oglindă! O nouă vibrație!

Meriți ceva mai bun!
Știi asta !
Anul ăsta ori te regăsești pe tine ,fiindcă ți-ai cam uitat valoarea , ori îl întâlnești pe el sau pe ea ! Nu zic eu , zice 2 , zice Ăl Mai Mare !

❤🙏💜
https://www.facebook.com/118674789531448/posts/838457990886454/( alb/lumină)

Programul TACI din gură

❤ TACI 💜
Programul „taci din gură „!
Am vorbit despre energie și cum ea intră , circulă prin corpul nostru eteric !
Fiindcă întâlnesc foarte des acest program în ultimul timp hai să spunem câteva vorbe despre el .
Nu prea multe ca să nu obosim , dar atât cât să ofere un punct de plecare spre fiecare nivel de conștiință.
Acest program TACI
S-a acutizat de când a apărut mediatizata pandemie.
Taci , vine pe rană de Nedreptate!
Această rană se poate observa foarte simplu privind în jurul nostru.
Cine poartă mască , cum o face , când , cât de des …etc

Să nu ne oprim chiar aici fiindcă nu oricine poate jongla cu informațiile ce sunt trimise pe fond global , ci să ne întoarcem direct pe un suflețel.Cum spuneam energia ( pământului) intră prin talpa piciorului stâng ....ajunge în zona gâtului /gurii

Ia urcă spre frunte ,zona între sprincene și coboară pe partea dreaptă nas /gură/gât ….etc

Ne oprim la această importantă zonă și nu întâmplător.

Aici fluxul de energie a fost blocat.
Fie pe partea stângă ,fie pe partea dreaptă.
La unii mai puțin , la alții pe o parte sau pe niciuna.
In funcție de cum s-a lucrat cu ani în urmă pe acest program „Taci”. Sufletele ce au mai multe întrupări pot avea o rană de nedreptate ce a fost simțită prima dată în copilărie .

Apare un :
Taci din gură !
Dacă ea a fost înțeleasă și echilibrată în alte vieți acest „taci din gură” nu produce un dezechilibru acum , el trece aproape neobservat . Este luat în considerare dar într-o anumită „cantitate” , urmând ca la maturitate copilul să evolueze firesc în comunicare/ socializare. Prin urmare nu ii mai astupă nimeni gura când are ceva de zis fie alb ,fie negru !
Deci fie vorbe în lumină , fie în întuneric !

Dar când vine la întrupare cu acest program „taci din gură” deja bine așezat în cel mai ascuns dintre sertarele minții , este deja o rană adâncă de nedreptate.

Ea poate veni pe energie masculină ( tot neamul bărbătesc /Tata) și este resimțită acut în comunicarea cu partea masculină . Deci tot este bărbat !
Fie poate veni pe energie feminină (tot neamul femeiesc/Mama) și resimțită acut în comunicarea cu partea feminină. Deci tot ce ține de femeie!

Când spunem femeie ne referim la un întreg , deci de la mamă până la vecina din colț , șefa ,iubita prietenului sau copila noastră , soție ,soră ….tot

Când spunem bărbat ne referim la un întreg , deci de la tată până la vecinul , șef , frate , soț , fiu, prietenul prietenului…….tot

Indiferent de sexul care îl ai această energie ca dealtfel toate intră întâi pe partea feminină , deci:

Oricine când are acest program se va certa cu mama , cu vecina, cu sora , cu iubita ….etc
Nu scapă nimeni asta este clar !
Dacă această energie este echilibrată atunci răspundem la provocări ce vin de la tot neamul femeiesc cu discernământ. Cu calm , cu argumente , sau pur și simplu reușim să calmăm apele în funcție de cum ne-am autoeducat.

Pe iubită o sărutăm, pe mama o îmbrățișăm și spunem un „am înțeles ” așa în doi peri ( fiindcă o înțelegem că și ea are ceva de rezolvat ce ii aparține)….fiecare răspunde unui atac așa cum s-a autoeducat în timpuri îndepărtate. Pe vecina ce urlă de la celălat capăt al străzi și chiar ne înjură o ignorăm ….”iart-o doamne că nu știe ce face!”….
Etc

Bun.
Acum energia urcă și coboară pe dreapta!

Deci masculină !

S-ar părea că vecinul ne cam pune piedică ! Atunci …sări la gâtul lui !
Un parlamentar nu știu ce lege a dat , deja la gura ta sunt spume !
Vine tata în vizită ! Pleci instant de acasă , sau toată seara bufnești , eventual beți împreună dar la final de distracție fiecare scoate tot felul de minuni pe gură și hop poate apare un pumn .

Vine soțul acasă ,te ia capul instant ! – N-ai făcut aia! Nu ești bun de nimic ! Gura este de tine !

Când îți vezi șeful ai stare de vomă ,tremuri ….
Cu fiul aceiasi poveste …

Prin urmare dacă la energia feminină ai reușit să stabilizezi fluxul , energia masculină cam stă pe butuci.

Nu îți poți face o iubită .
Fiindcă deși ești frumos și inteligent , uneori scoți porumbei pe guriță și fata zboară o dată cu ei.
Sau ai una , dar ce este la gura ta …dumnezeu cu mila!

Nu poți ține un interviu deși tu știi că eșfi pregătit(ă), dacă persoana di fața ta este bărbat !

Nu te simți bine în pielea ta fie că ești bărbat sau femeie ,când in fața ta este o persoană masculină .
Ori ataci tu , ori te atacă el !
Indiferent de care parte a baricadei te aflii se ciocnesc rănile .
Uneori ești victimă , alteori ești agresor !
Depinde care este mai „mare în grad ” cu rana !
Cu vecinul poți să taci și înghiți în sec , fratelui îi tragi un pumn în gură !

Un balans !

Cu aceiași iubire
Și înțelegere a fluxului de energie , a programelor cu care am venit la pachet și rănile emoționale ce acestea au adus prejudicii majore corpului nostru eteric/emoțional.

Nu zic să Taci , dar privește pe cel din fața ta dacă chiar are nevoie de informația ce tu io trimiți acum
Înțelege ce zici?
Sau Nu! Dacă nu , de ce să îți bați gura degeaba? Oricum nu ar înțelege nimic!
Fii realist(ă)
Și așa știi când să taci și când …să ataci!🤗

Observă-te!
A nu vrea să faci asta este tot din rană de nedreptate ce a produs în timp rigiditate.

Namaste
❤🙏💜

( …în program karmă neam unii merg la logoped altii au logoree)

Conștientizarea

ACUM IN PRAG DE SARBATORI

CONSTIENTIZAREA vine la pachet cu gramul de lumina ! Initial mintea , trupul il percepe ca o explozie ,un inteles privind situatia capata contur unde” waw „este primordial. Este o cadere a valului de ceata ce mintea iti este inconjurata, sa ne intelegem prinde lumina -inteles un eveniment/situatie/stare …etc , in care te aflii, sau din trecut , nicidecum un inteles total.Bine aici poate varia de la individ la individ dat fiind faptul ca fiecare are propriul parcurs aici vorbim de intrupari,de karma, pe ce treapta evolutiva se afla . Poti fi la prima intrupare sau chiar ultima. Pentru a trece o treapta totul devine repetitiv ca si esenta/lectie doar povestea difera . Hai sa intelegem , printr-un mod destul de usor ,un exemplu ales pentru marea majoritate acoperind o paleta mai larga de suflete eliminand din discutie nivelul intelectual in care se afla in acest moment , ajutand in acest mod mintea sa „constientizeze” constientizarea! Prin urmare folosim un nume oarecare doar pentru exercitiu , nu conteaza genul deci il „inventam ” pe ION , in care Ion esti tu fie femeie , fie barbat ! Spun asta pentru ca noi avem organe genitale prin alegere sau avand directa legatura cu lectia din respectiva intrupare. Udeva „acolo sus” acest „organ”vizibil si cu functiile respective nu exista.

Bun ! Ion al nostru se hotaraste sa experimenteze viata ca om acum fiind o scanteie de lumina unde energia feminina si masculina sunt un intreg formand intreaga lui esenta ,in acord cu Marele Creator de unde primeste si primul ghid (primul vehicul) avand ambele forme de energie masculinul si femininul doarca de aceasta experienta in trupuri separate ulterior (parintii) spre final fiind intregirea lor. Isi alege pentru aceasta prima intrupare sa fie barbat si …..porneste in aceasta aventura. Se naste si o data cu el undeva in programul subconstient exista si informatiile din experientele ulterioare din planta, roca sau animal ; doar ca de data asta nu obligatoriu ! In urma aceste existente apar noi experiente placute sau mai putin placute , pentru a alatura yin si yang fiind acum separate si avand o forma , un trup . Unde mama vine cu o proprie scoala despre existenta , tata cu alta . Nu de putine ori ele se cam bat cap in cap si se dau lupte aprige pentru dominare! Se naste si o data cu el undeva in programul subconstient exista si informatiile din experientele ulterioare din planta, roca sau animal ; doar ca de data asta nu obligatoriu ! In urma aceste existente apar noi experiente placute sau mai putin placute , pentru a alatura yinul si yangul fiind acum separate si avand o forma , un trup . Unde mama vine cu o proprie scoala despre existenta , tata cu alta . Nu de putine ori ele se cam bat cap in cap si se dau lupte aprige pentru dominare!….Mai te odihnesti putintel pe un norisor si revi pe pamant cu speranta clara ca vei reusi sa intelegi ce anume trebuia sa intelegi cand ai venit ulterior la intrupare. Doar ca acum ce sa vezi, incepi din start sa ai probleme aceleasi probleme sub o alta poveste si aparent …cu alti parinti!

Misiunea Personală

Întrebarea ce stă pe buzele multor suflete și care produce un dezechilibru , o instabilitate pe plan emoțional este :

” Eu ce misune am ? „

Simplu acum pentru mine , dar multe bătăi de cap în trecut!

” Puterea exemplului în iubire , din iubire ,pentru iubire, cu iubire ! „

  • asta este Misiunea !

Să răspândești iubirea în toate formele ei !
Să treci prin toate formele cunoașterii „iubirii” !

Ai venit iubire /lumină , te-ai strecurat în întuneric ca să o RĂSPÂNDEȘTI dar …s-a cam lipit minunatul de tine ( cu era și firesc să se întâmple) fiindcă în puritatea ta încă nu cunoscusei ne-încrederea , ura ,furia ,minciuna, frica ,dezamăgirea , trădarea ,umilința, ….și te-ai aruncat iubire să împrăștii fără bariere , fără protecție !Abia când le-ai experimentat , înțeles le poți "atinge cu iubire" , nu poți fi rănit(ă) și poți să spui : misiune îndeplinită !

Așa cum ești tu acum ,vor vrea și alții să fie !
Așa cum lucrezi tu vor vrea și alții să o facă!
Abia acum cuvântul „te iubesc” dispare , fiindcă iubești !
Nu mai există „te”!
Nu mai există bariere !
Nu mai există limite !
Fiindcă ești !
Ești iubire , transmiți iubire prin toți porii , oriunde ai fi și orice ai face !
Nu te poți enerva pe cineva, apare discernământ în toate , orice job îl faci cu dăruire , ajuți doar dacă îți cere și fiecare ia o bucățică din iubirea /lumina ta atât cât are nevoie în acum și aici , nu pentru mâine sau la pachet.
Nu mai poți fi mințit , trădat …fiindcă recunoști chiar și în ființele dragi întunericul din iubire , cât privește ființele din exterior chiar nu au nici o șansă .

Așa apare pacea !
Pacea cu tine ,pacea cu toți din jurul tău !
Indiferent de cum vor gândi despre tine n-ai să mai privești ca un atac.

Nu poți înțelege aceste traume din căŕti sau mentori , nu ai cum !
Gândește-te că ești la școală , te pregătești pentru …orice meserie.
Ok?
Ai terminat și acum cineva te-a angajat . Ești…”aproape varză”!
Știi tu ceva din școală , dar nu ai practicat , nu ai experimentat.
Abia după o perioadă …de…începi să aduci în manifestare cu multe ore de sudoare ,multe frustrări și eșecuri, abia după câțiva anișori meseria ta începe să dea roade.

Așa și cu „traumele” !
Nu poți fi „expert” dacă nu ai mii de intrupări , tot atâtea experiențe , eșecuri , cucuie…..

Doar lacrimile și sudoarea , perseverența , mersul târâș pe coate te pot duce să înțelegi fiecare rană emoțională.
Fiindcă ai trecut prin ele ! Ai trecut prin toate formele posibile !
Și ai ieșit din ele .
Fie în viața asta sau cele trecute!

Este ca și cum suntem un nr oarecare pun…20 la start.

20 suflete își ia startul când coboară pe pământ.
Ca la orice întrecere există un podium.
Poate 1,2,3 ajung pe podium .
Ei vor continua să „muncească” în continuare ca să se mențină până antrenorul /creatorul spune : gata , s-a terminat !
Dar sunt și cei ce râvnesc la podium deși sunt noi veniți în competiție( puține întrupări / puține antrenamente) și iar se antrenează , iar târâș pe coate , iar o ia de la capăt cu aceleași (traume/răni/frici) antrenamente până vor urca pe podium …….se vor inălța. Toți avem aceiași misiune !

Toți vom parcurge același drum !Același traseu !
„Adidașii” au aceiași marcă deși la prima vedere nu pare , diferența dintre ei o fac „anii de întrupări / mirosul” !
Pe Unii ne-a cam strâns /bătut , la alții ne-au lăpăit , i-am cârpit și chiar i-am pierdut .
Dar…am ales !
Eu am ales , tu ai ales , noi am ales !
Misiunea !
Dacă micuț( ă) la întrebarea : ce vrei să te faci când vei fi mare răspunsul este/a fost „nu știu” !

Acum știi !

Ce vrei să te faci când vei fi mare :
„să fiu exemplu de iubire , în iubire , pentru iubire și cu iubire fiindcă sunt iubire ;ființa de lumină ce adevărul este iubire !”

Sunt !
Atât.

EU ȘTIU! – Aiurea !

….🤔….EU ȘTIU !😍
De la „eu știu ” și „ȘTIU” este cale lungă! Prin care ne separă „eu”!😉 Am observat nu o dată că nu se face diferența asta prin urmare ne învârtim sigurei în jurul "cozi"!

Cine este coada ?

„Eu” !

Iar minunatul de „eu” este construit în mare parte din domnul /doamna EGOU!
…mda! Ar zice unii ironic și ar trece repede peste , fiindcă ignoranța învăluie egoul într-o lumină strălucitoare .
De nici dracu nu îl vede!😁🤣…darmi-te tu în tine!😁

…păi , stai că….!

Aiurea!

” Știu ” face parte tot dintr-o instalație de beculețe, am mai vorbit nu cu mult timp în urmă despre beculețele unei trepte de conștiință . Iar ele sunt 7 fie că le înțelegi fie că nu.

Sunt 7 probe din ȘTIU ce încep prin „eu” știu ….și te duc la Știu !

N-am să despart firul ăsta fiindcă prea multă informație strică și iar fugi repede la …”eu știu” , dar am să scot un beculeț din această rețea /instalație ce ar cam fi cazul să îți dea de gândit.❤ Când vii la pachet cu :

…” … aaaa…eu știu !”

Dar tu nu faci lucru respectiv ( deși știi) este clar că și nu vreau să par rea pe nici un nivel de conștiință , este clar că NU ȘTII!
Am să argumentez totuși de ce zic asta!

unaltfeldeteiubesc@gmail.com

Puțin logic !

Ai spus că știi / că știai !
Ok ! Perfect ! Mă bucur pentru cunoașterea ta!
Și atunci ? De ce repeți, de ce aduci iar aceleași evenimente ,aceleași situații doar cu actori diferiți ?

De ce nu pui punct?
Și dai pagina?

Fiindcă „nu”știi , doar crezi că știi !

Acest știu ( indiferent de informație) a rămas blocat pe un nivel ! În mare parte în „subconștient”!😁
El ( informația) nu a fost plimbată la nivel de conștient și inconștient.

Iar dacă a fost plimbată , s-a plimbat haotic.

Din friică ,compromis , vanitate ,egou ,diferite foloase materiale sau imateriale!

Iar când se întâmplă asta apar fisuri în corpul lui energetic!

„Dai mărgaritare la porci!”
( …eu dau , fiindcă informația este normal să circule ! )
Este fix problema lui (personală) dacă vrea să -și îngrașe porcul în ajun. Peste noapte!😉

Știu – doar dintr-o 😍simplă😍 informație ar trebui plimbat dincolo de materia cenușie prin trup și suflet !
Se integrează in toată ființa ta , devine parte din tine !
Când este parte din tine NU MAI FACI GREȘELI !
Nu în ce „știi” și treci la următorul nivel.

Dar dacă tu zici : știu !
În schimb faci aceiași prostie , nu…nu știi !

Bun , un exemplu mic:

Mergi la un magazin deși ȘTII că vânzătorul cam te fură !
Apăi …vrei să fi furat , dacă tot la ăla te duci !
Fiindcă „nu știi” , doar „crezi ” că știi…… nu l-ai prins !

Răspunzi la un apel telefonic deși „știi” că ești sunat de x și nu îți place moaca lui.
Perfect ! Doar crezi că nu îți place fiindcă ești legat de anumite interese ( compromis) , nu știi ! Dacă ai fi știut nu ai fi răspuns !

„Eram curios(ă)!”

Aiurea!

Faci un ritual că „știi” tu ce foloase are !
Nu știi nimic , doar crezi că știi fiindcă dacă ai fi știut nu l-ai mai fi făcut !

Când acest „știu” este aprins total , absolut totul se manifestă instant in materie . In aici și acum!
Când știu este aprins ,
În magazinul respectiv nu intrii !
Punct!
Când știu mai are un bec aprins nu am nevoie de compromis iar apelul ce nu îmi place este din start respins /blocat.
Când știu este aprins total , nu mai am nevoie de nici un ritual sau rugăciune , fiindcă orice manifest instant !
Știu și se petrece magia!
Nu mă mai rog de nimeni și nu mai stau agățat de nimeni și nimic , fiindcă ȘTIU!
Știu !
El este și eliberare !
Mintea este goală și totul se sincronizează in secunda respectivă ( minte/trup/suflet) , se manifestă !

„…lasă…că știam! Dar….!”

„Știu” este ” Manifestarea” !

Cu aceiași iubire !
Știu că știi !
Dar…
Namaste
❤🙏💜

%d blogeri au apreciat: