El este începutul și sfârșitul ! Acum …ȘTII!

❤ ” Ce ție nu îți place ,altuia nu face !”❤
Programul ce s-a derulat în capul meu de mică ! Nu a fost cineva în fizic să mă tragă de mânecă , ci …Eu dintr-o dimensiune mai înaltă ! Din acest punct a pornit totul ,toate de ce-urile!
Nu l-am respectat întotdeauna cu sfințenie fiindcă și eu aveam frici , furie și simțeam nedreptatea la fiecare pas , doream răzbunare !
Și toate acestea fiindcă vi singur pe această lume , pleci singur chiar dacă te integrezi într-o familie și faci parte dintr-un neam.
Prima rană ABANDONUL , deaici orice suflet este obligat să pornească în aventura lui !
Când ai să înțelegi asta , cu adevărat începi să te descoperi !
În Abandon este începutul și tot în el sfârșitul !
El este alfa ,el este omega !
Ce se află între acestă primă și ultimă treaptă ce răni vin aleatoriu , sunt doar efecte ce vor fi spulberate destul de ușor ! Această frază ce mie mi-a fost călăuză scoate la suprafață toate durerile tale ,rănile ce adânc și-au făcut sălaș în mintea ,trupul și suflețelul tău ! Cu ea începeți să vă curățați Maeștri mei anul acesta ! O să doară !

O să doară al naibi de tare !
O să plângi ,o să urlii ,o să-ți smulgi părul din cap ……dar….merită!
Meriți să te eliberezi !

Mă auzi?
Meriți să fii liber !
Meriți să zbori dincolo de tot și toate!
Meriți să te înalți !
Meriți să fi în pace cu tine și cu tot neamul tău ! 💜 Ce ție nu îți place ,altuia nu face! 💜 Înțelege această frază ,acest program și ai să înțelegi totul !

Nu ai nevoie de mine , nu ai nevoie de nimeni !
Ai nevoie doar de TINE ! Meriți !

Meriți să deschizi cele 144.000 de petale !
Cum sunt eu ești și tu !
Deci , știu în toată simțirea mea că POȚI !
Doar să vrei !

Te iubesc
Anul ăsta ești Maestru !
Eu știu că ești !
Tu
Să ȘTII că EȘTI !

Știu că vă este de folos !
Mi-am permis să trimit acest articol încărcat cu program de conștientizare cu lipire adânc în subconștient alături de ce-l existent deja .
Să se recunoască( nu azi ,nu mâine ci atunci când îi vine timpul) și contopească , să îți producă deschiderea spre poarta cunoașterii , să îți elibereze orice blocaj ce stă în comunicarea cu Sinele ,cu Eu-l tău ! Prin acesta să nu mai fi agățat de nimeni și nimic , să poți afla singur(ă) adevărul și să-l folosești în binele suprem al umanității !

Meriți !
Merităm !

Ce ție nu îți place ,altuia nu face!

O poți pronunța chiar în noaptea de revelion ; oricum este portal deschis și acum ,iar ea a fost transmisă pentru reamintire de mine ACUM ȘI AICI !
De ești om intrii în acest vortex al acceptării a ceeace știai deja ,de ești entitate acum și aici pentru totdeauna te vei întoarce în dimensiunea ta!
Namaste
Dana
💞

💜SCHIMBAREA A INCEPUT! TRANSFORMARE PERSONALĂ💜

……🤔…………..
❤💜In noaptea de înviere ne unim pentru eliberare !
„M.am gandit : o sa dezleg toti ingerii mari si Fii de Dumnezeu legati prin botez, casatorie, calugarie, de ortodoxie si inforenergetica…”❤💜
…..
…..
…..🤔….
O parte din „mesajul” ce a fost transmis ,ulterior realizat alături de o parte dintre voi !De ce revin asupra acestui mare eveniment? Fiindcă mulți ne-am sau ne confruntăm cu o așa zisă "problemă"! Ea venind sub diferite aspecte /fațade , diferența de la o persoană la alta nu o face decât "plățile" personale sau de neam și nivelul de conștientizare. A elibera "ceva/ pe cineva" vine la "pachet" cu datoriile ce le are față de respectiva entitate . Să ne fie clar , ele /ea/el nu vor pleca niciodată fără să își ia inapoi ceeace ți-au dat in urma unui contract /jurământ /legământ , mai per total compromis !😉🤫 Ai cerut ,ai semnat (energetic și nu numai ) ,ai primit ,...ai oferit!

Ce ai oferit?
Suflețel ,trup ,minte ….cam ce și-a dorit!
Ce ai primit?
Poate că știi ,poate că nu !

In plan eteric aceste „aranjamente” se pot disipa cât ai clipi ,totul este extrem de simplu . Doar că in acest plan (terestru) avem acest „timp” ce ne cam pune bețe in roate😁el fiind prieten foarte bun cu conștientizarea (scara evoluției)
Prin urmare , dacă nu apare conștientizarea ea având un pachet intreg ce include acceptarea ,iertarea ,iubirea acest ceas/timp ticăie mai mult la unii și eliberarèa vine mai greu , sau Waw și intr-o fracțiune de secundă ai sărit pe următorul nivel. Este o paranteză ce am făcut-o pentru Suflețelele ce și-au dat acordul in săptămâna respectivă . Cât privește cealaltă "categorie" ce și-au pus Suflețelul pe tavă și au incercat fiecare după "putere" ,nivel de conștiință si chiar modalități proprii le reamintesc ( fiindcă am primit mesaje că au blocaje) că firesc și ei mai au de rezolvat ceva! Automat ce a fost /este in dezechilibru acum se echilibrează și cum altfel !? Prin blocaje ,așa numitele plăți personale sau neam....etc ! Altfel cum dragi și dragele mele? Am intrat intr-un adevărat război cu aceste entități ! Ele crezi tu că ne primesc cu brațele deschise ? Atacă ! Este un schimb ,sau doar o apărare a ceea ce au dobândit in ani ,sute ,milioane...

Nu vor ceda ușor !
Un lucru este sigur !
Nu au ce să ia de la tine decât ce ți-au oferit! In mare parte chiar sunt corecți !😁
De tu crezi (terapeut,maestru…) că plătești pentru binele celor din jur și viața ta a devenit peste noapte un calvar !? Te înșeli amarnic! Dacă ai participat doar din iubire , nu din interes material , reclamă sau mai știu eu ce ,atunci orice blocaj îti aparține ! Dacă ai cam cerut ceva la schimb intr-o meditație ce s-a știut din start că este pură ,plină de lumină ce avea să aducă lumină 😍….atunci…asumă-ți și trage!😉
Suportă consecințele !

A fost fix alegerea TA!
Atât deoparte cât și de cealaltă !

Dacă in această perioadă (până mai spre sărbătorile de iarnă ) nu dau o dată exactă fiindcă nu există🤓😁
Iti pierzi jobul , divorțezi ,poate cineva pleacă (la cer) , apar certuri ,separări chiar de părinți ,dureri de cap ,vărsături ,te strici la stomac …..
Este un „rău” necesar!
Astea sunt semnele curățării !
Primește ,eliberează -te!

Intrii pe o nouă frecvență de vibrație !
Pe un nou drum !
Pe DESTIN !

Și ca să fac o mică paranteză adaug aici experință proprie petrecută foarte curând!🤫

M-am intors din Spania ,nu a fost chiar programat dar dacă El a zis …hai pa,ți-ai terminat treaba aici ! Puneam să spun ,nu???🤣 Mi-am luat angajamentul că „partea” mea de eliberare este traseul (ce includ toate țările) din Spania-România și m-am ținut de primisiune!❤🙏💜Mulțumesc bineînțeles Divinității! ….😍….am plecat la drum spre țară! Un drum ce era bătătorit de mine de nenumărate ori fără evenimente și fără intârzieri. Acum insă 3 ore intârziere! 3 autocare! 3 evenimente! Normal ,3 plăți😉! O femeie in Madrid rămasă fiind in comă ! 2 o tânără arestată in Italia! 3. Un tinerel (drag imi era,un copil de 22 ani ce știa recunoscut naivitatea și „prostiile” copilăriei ) de pe scaunul vecin arestat la vamă in Arad ! I-am binecuvântat ! Le-am trimis lumină! De….🙏

Nu „blama” că …nu ai/am facut nimic , ba doar să intârziem procesul să mai stăm nițeluș in giratoriu!
Acest proces oricum se petrece cu sau fără acordul tău , Universul își face treaba !
L-ai dat! Ți-ai dat acordul!
Ai acceptat și ai primit!
Ai participat și ai „ajutat”!

Să vă fie de folos !
Lasă Lumina să vină spre tine!
Ai infinite posibilităti!
Ai fost creat să fi co-creator!
Bucură-te Minune a Divinității !
Crează!
Namaste
❤🙏💜

❤ÎNCEARCĂ SUFLETE SĂ NU CAZI IN ….🙏💜

Nu de puține ori ne cam băgăm unde nu ne fierbe oala.
Vrem să facem „bine”!
Real vorbind ,nu este indicat.
Intrăm cu picioarele în viața cuiva ; din gură posibil să primim semnale pozitive(dar nu reale) .
Și…nu mai durează mult până călcăm liberu arbitru.
Aparent inofensiv.🤔🤫

Haide-ți să cântărim bine înainte de a ajuta pe cineva.
A încălca Liberu Arbitru ,chiar și în familie ,este singurul motiv pentru care Universul te-ar sancționa .
Și chiar nu este de glumă, vă asigur!

Încearcă Suflete să nu cazi in ce-l mai aprig păcat.
Posibil singurul din Univers, eu altul nu cunosc și tocmai pentru asta fi puțin potolit(ă) .
Atragi după tine …de nu știi ce te-a lovit!

Dacă nu „Cere” nu te „Băga”!
Indiferent de consecințe!❤🙏

Hai te rog , pune-ți pe frunte această „interdictie” să nu o poti uita!

Te iubesc
Binecuvântez

Namaste
❤🙏💜

RELAXAREA ȘI PANDEMIA

Suflete frumoase! Vă mulțumesc pentru gândurile bune ! Vă iubesc și vă îmbrățișez cât pot de tare să vă țină cât mai mult timp!🤗😘❤ "Orice minune ține 3 zile!" La noi posibil după cum văd eu să țină 3 luni ! Hai să ne bucurăm de viață ! Hai să "aprindem" Lumina pe unde trecem! Hai să intindem brațele spre cer să primim lumină /puritate/energie de la dragul nostru Soare! Să îi mulțumim ! Și spunem:

” Primesc Lumină de la tine ca să o dau mai departe ,oamenilor ce au nevoie dar incă nu au cunoaștere!
Primesc Iubire de la tine ca să împrăstii iubirea mai departe celor ce au dorință de iubire dar încă neputință!
Razele tale curg prin trupul meu acum și aici , purifică orice celulă ,ce palmele mele ating sănătate primește!
Mulțumesc Tată Primordial pentru puterea ce o investești in mie ! „

Fă o cruce mare ce îți invăluie trupul și pe unde „calci” nu uita să oferi ceace ai primit!

„Relaxarea” asta vine ca pe o mână ce Tată.l o intinde spre copil spund : ❤Hai, nu îți fie frică !
Sunt aici cu tine!
Nimic nu se întâmplă fără acordul meu! Bucură-te de viață ! Experimentează și oferă toată bucuria ta celor din jur !
Ți-am arătat ce inseamnă să fii „închis” , ai plâns că nu ți-a plăcut!
Acum ți-am deschis din nou ușa spre viață ,spre speranță !
Tu ,Copile!? Ce faci???? 💜

Alegerea ne aparține ! Ieși din rutină! Fă ceva pentru tine apoi pentru alții! Viața (timpul) îți aparține ,nu este a copiilor ,soțului,soției,părinților …a nimănui ! Este doar a Ta ! Nu o mai oferi fără să fie cerută!

Vă iubesc
Binecuvântez!
Namaste (sufletul meu salută sufletul tău)
❤🙏💜

Schimbare!❤💜Un an nou ,un nou început ! Stă în puterea ta! Nu oferii viața ta altora!🙏

Schimbă viața!

Schimbare de eră ,de an ,de viață ! Avem un firesc și plăcut Universului un obicei dacă îmi dai voie să zic așa ,și anume : în apropierea sărbătorilor și nopții de revelion ne dorim schimbarea ! Ne punem dorințè și ne dorim schimbarea aproape în orice ! Dacă tot facem acest pas ,cum ar fi dacă faci unul . Unu major ce-ți schimbă cu adevărat traseul. Ce anume?

Să ne schimbăm traiectoria vieții într-un traseu benefic sufletului ,spiritului acum și aici! Schimbă SOARTA în DESTIN !❤

Pentru a face asta este inevitabil să înțelegem prin conștientizare cum funcționează în Univers Și ce semnifică soartă și destin !

Începem cu soartă pentru a elimina din start aspectul fiindcă nu de puține ori s-a constatat ,că omul reține /asimilează sfârșitul și un titlu făcându-și propriul film privind conținutul .

Prin urmare Soarta este ceva /o situație/eveniment creat din exterior ce se lipește de noi unde simte un punct vulnerabil. Acestea fiind știute de ai frică de sărăcie versus lipsă…..greu îți procuri chiar și o pâine ,sau indiferent câți bani ai avea te simți „flămând ” permanent într-un mod total aici aș pune pe scurt : sărac în iubire (Chiar de ai partener(ă)) , sărac în cămara bucatelor (ai sentimentul că mai trebuie „ceva”,fie că vorbim de diversifitate, fie că vorbim de cantitate) , chiar și în direcția sănătate simți carență de vitamine ,parcă ai dureri inexplicabile chiar de ești pĺin de viață ….exemplele pot continua ,fiecare observându-se ce „nivel de săracie/lipsuri” are ! 🤔Ce soartă are ,ăla! Parcă i-a picat din cer !🤬(greșit ,și-a învățat lecția și acum deține!De aici diferența într-un lăsat la voia intâmplării și a deține frâiele propriei vieți!) Soarta „vine picată” din „cer” ,pentru că te-ai lăsat la mâna ei doar din confort ,frici , ďin „lenea” de a face ceva. Să nu denaturăm și să trimitem acest aspect în necunoștință fugind de expresia lene și neștiință fiindcă ne mințim singurei . Si vom înțelege mai jos cu ce argumentez !🤗 Elimină Soarta ! Vorba care scoate în evidență comoditatea noastră (lene) în toate formele spunând : ” Când a să fie ,o să fie! Dacă nu cade ,pică! Dă Dumnezeu când știe el ! ” Sunt falsuri mentale ce le programezi singur(ă) pozând în victimă a soartei ,ca să te cureți de toate ! „Soarta e de vină ,eu nu am vrut!” Pe bune? …🤔 Ia intoarce-te și citește 2-3 rânduri mai sus, observă-te și spune-ți răspicat că „chiar” nu ai vrut! Elimină acum cuvântul SOARTĂ,este un cuvânt ce vrei să pari curat ascunzând mizeria sub covor! Atât!

Destin ! Îl ador ! Mă scoate din letargie , din zona de confort ,mă obligă să cercetez ,să mă cercetez ,să observ dincolo de mine ,să mă cercetez ! Imi oferă atâtea posibilități de explorare atât în mine ,cât și dincolo de mine ! Îmi oferă variante azi ,mâine altele ,prosper pe toate planurile având cât mai multe opțiuni!

Destin este defapt DES-ȚIN! El este perceput greșit de marea masă și confundat chiar alăturat „minunatului” de mai sus „S” , nici nu ii mai scriu/pronunț numele fiindcă nu prezintă interes odată înțeles /conștientizat faimosul și genialul DESTIN -DES’ȚIN! L-am scris astfel pentru a înțelege adevărata esență a acestui prieten pe viață ,el fiind în timp deteriorat atât ca sens ,cât și esență, de entități ce au vrut să producă eroare în programele mentale umane . Acum știind că DESTIN este un prieten de suflet ,tu dragul meu și Dragă mea, ce îți dorești să ” des’ții” în viața ta !

CALATORIA ITI APARTINE! ESTE VIATA TA , CREAZA-TI DESTINUL! STA IN PUTEREA TA CONSTIENTIZEAZA ACEST FAPT SI ……..

Acceptă DESTIN în viața ta ,în anul nou ce va urma ! Programează -ți singur/singură viitorul ,vor apărea portițe de știință pe calea ta spre cunoaștere și prosperitate. Acceptă ca destinul să vină spre tine ,energia lui găsește locul unde să își facă simțită prezența atât în minte ,cât și în trup . Tu doar acceptă destinul ! Lasă-te purtat(ă) de destin dacă vrei să spun așa și bune lucruri în viață Universul chiar îți poate garanta ! Intră în jocul vieții alături de destin (des’țin)! Intră în hora asta alături de prietenul tău binevoitor DESTIN! Acum și Aici! …🤔…există posibilitatea maximă ca cele spuse aici să vină cu : ” ȘTIAM!😉” …perfect ! Te asigur că următorul an destinul te va forța să și aplici ce știi ! Știința „folosită” ca și neștiință ,deci neaplicabil acum în 2021 nu mai merge! Ne vom revedea și…discuta,de dorește inima ta! Pe curând!🤗

Cu iubire și speranță , conștientizarea fie acum ,schimbarea vieții alături de destin să fie real înțeleasă , bucurie și un an bun! DESTIN – DESTINAȚIE – DES’ȚII! ❤

Namaste ❤🙏💜

CÂND TE PIERZI , TE REGĂSEȘTI

Universul coboară la picioarele tale….

Când încetezi să mai simţi lipsa, toate lucrurile vor veni la tine.
Când te opreşti din a te lupta cu lumea, toată lumea se va apropia şi îţi va vorbi despre iubire.
Când accepţi, transformi.
Când îţi faci curaj să încerci ceva nou, dispar condiţionările iar lumea te surprinde.
Când devii blând precum apa, penetrezi toţi porii pământului.
Când începi să te priveşti, lumea dispare.
Când laşi să plece ce nu este pentru tine, acest gol atrage ceea ce cu adevărat îţi aparţine.
Când te pierzi, te regăseşti.
Când te decizi, determinarea găseşte pe Cine Eşti şi îţi şopteşte ce doreşti.
Când renunţi la război, câştigi bătălia.
Când îţi linişteşti mintea, tot
Când nu te grăbeşti, totul se apropie de tine.
Când renunţi la dorinţa de a controla, lumea se va acomoda ţie.
Când alegi să nu reacţionezi, schimbi rezultatul.
Când accepţi schimbarea şi incertitudinea, încetezi să mai suferi.
Când te găseşti pe tine însuţi, încetezi căutarea.
Când îţi îmbrăţişezi durerea, devii prietenul tău.
Când devii Conştient, apare Zeul sau Zeiţa.

Namaste!❤🙏

Este foarte greu te rog sa ma crezi ,nu stiu cum iesim din asta

Si ma gandeam cam ce urmeaza , acum in prag de sarbatori

Am pierdut esenta , ne-am pierdut sau vandut sufletul pentru a acumula valori materiale!

 Sa fie bine , sa fie mai putin bine? Greu de spus cand gandesti la general ! Imi doresc din tot sufletul sa fim optimisti doar ca nu este deajuns sa mentin doar eu sau tu  aceasta stare de spirit! Sunt , suntem inconjurati de oameni ce sufera , suflete ce trec cu adevarat prin multe drame, ce nu mai au speranta in ziua de maine, ce jobul si l-au pierdut “banala”paine poate sa fie greu de pus pe masa ,suflete ce nu mai vad luminita de la capatul tunelului , suflete ce au pierdut finite dragi , suflete ce sunt in depresie sau anxietate , suflete ce au divortat sau casa si-au pierdut. Ma gandesc cum firesc gandesti , ca toate acestea au fost din totdeauna ! Corect , ai perfecta dreptate ! Doar ca acum totul s-a acutizat, o data cu pandemia fricile au pus stapanire pe fiecare mai mult decat oricand ,se simte o presiune generala si daca pana mai ieri ai fi pus baza pe un prieten sau chiar familie , azi aceasta stabilitate ti-a fost zdruncinata chiar din temelii. Daca pana mai ieri tata (exemplu simplu) era un om de nezdruncinat , puternic, intelept cu raspunsurile la el si banutii pusi acolo undeva special pentru “tine”, azi il simti firav ,sleit de puteri ,trist si fara de speranta. Si atunci ? Sustinerea ta la nevoie , unde este? A disparut o data cu “tata/mama/iubitul sau iubita, prietenul/prietena ,colegul sau colega…etc

Este foarte greu te rog sa ma crezi ,nu stiu cum iesim din asta!

Te simti singur(a) , te simti izolat(a) a venit timpul sa te bazezi doar pe tine!Este o lectie ce acum iti este predata de Univers! Pentru unii chiar un examen final!

Priveam azi doua fetite gemene au in jur de 8 anisori  , doua suflete ce au venit pure la aceasta intrupare ,le stiu chiar de cand s-au nascut. Le-am reintalnit azi  dupa cam 4 ani, defapt  in urma cu o saptamana dar fugitiv, acum insa mi-am facut “timp” sa le privesc altfel cu alti ochii . Sunt triste ,speriate, transmit frica si nevoia disperata de ajutor ; un zambet fals mi-au adresat ! O secuda inima mi-a s-a intristat ! Le stiam pline de viata , chicoteau din orice, topaiau si gustau viata cu adoratie. Acum sunt altfel! Acum sunt precum un adult plin de probleme,griji si fara speranta.

Am intrebat mamica:

-Ce s-a intamplat?

“-Scoala , faptul ca nu isi mai vad colegii, prietenii ! Sunt fara vlaga de cand a inceput aceasta pandemie , nu mai este , nu mai este ca inainte ! Nu stiu ce vom face , pur si simplu m-am saturat si eu si ele!

-Ce scoala este asta ? AM OBOSIT ! Ele sunt obosite! Dupa cum bine stii nu stateau pe tableta sau tv  la voia intamplarii , aveau program . Acum a trebuit sa fac eforturi uriase sa pot achizitiona doua telefoane , le-am luat in rate ! Eu am ramas fara loc de munca , la teatru nu se mai fac spectacole si deci de mine nu mai au nevoie acolo , cu un singur salariu 3copii si noi doi ,apartament luat prin programul prima casa (deci rate) …..etc   Este foarte greu te rog sa ma crezi ,nu stiu cum iesim din asta , am ajuns cu totii la capatul puterii , certuri ,contraziceri la fiecare deschidere de gura ! Tensiune continua! Nu stiu sincer cat mai rezistam , imi vine sa divortez dar nu am curajul! Am ajuns la limita!”

Este normal ca aceasta tensiune copii sa o simta ,toata energia / tensiunea acumulata dintre parinti si in fiecare ca si individ se transmite fara rea vointa si chiar din nestiinta pruncilor.Uneori fiindca suntem prea prinsi in aceste triste situatii/evenimente uitam de noi , uitam de fiintele dragi …..uitam de tot! Am pierdut esenta , ne-am pierdut sau vandut sufletul pentru a acumula valori materiale!

SUNT VREMURI DIFICILE CE NE PUN LA GRELE INCERCARI , PE UNII MAI MULT , PE ALTII MAI PUTIN !

NU CANTARI INCERCAREA TA CU A CELUI DE PESTE GARD , NU AI FOST IN PAPUCII LUI , NU JUDECA SI ….SA NU TE ROADA INVIDIA ! Poate nu bate toba insa si-a luat-o si el la timpul lui ; daca respiri o secunda puternic sa elimini acesta stare / emotie ce sufletul iti preseaza si gandesti nitelus o secunda ai sa observi urmatorul ‘fapt” : Cate suflete ai intalnit dea  lungul vietii ce din gurita au scos expresia “ Offf, daca m-as pune sa scriu despre viata mea ar fi o carte groasa plina de lacrimi ,deceptii , incercari si tristate!” 

Acum fi sincer(a) cu tine , te mai roade invidia ca ce-l de langa tine acum in acest moment duce o viata oarecum linistita , echilibrata sau chiar indestulatoare? La el/ea a fost ATUNCI! Si-a invatat lectia , a trecut examenul ! Acum…..este randul TAU! Acepta! Respira , sterge-ti lacrimile ,ridica-te si mergi mai departe!

ACUM DA, AJUTOR EXTERN NU PREA O SA PRIMESTI SAU CHIAR DE ESTE OFERIT NU ITI  ESTE  INDEAJUNS !  ACUM TE AJUTI SINGUR / SINGURA ! ESTI TU CU TINE !   Aaaaaa…….un ajutor major vine de la Univers! DA ,DA,Daaaaa! AI UITAT DE “EL” , EL INSA NU A UITAT DE TINE!

Suflet drag , nu fi trist(a) de sarbatori

Este o sarbatoare ca acum esti tu cu tine !

O onoare!

Namaste suflete , oriunde in lume te-ai afla ……❤🙏💜

PRUNCUL TĂU VISEAZĂ URÂT!?

Pruncul tău visează urât , scrâșnește din dinți , se agintă în somn?🤔
Șoptește :
„Lumină ! Lumină ! Lumină!❤

Are examen la trezire?
Se angajează?

Are examen la trezire?
Se angajează?
Ceva ce i-ar da stare de neliniște?
(Trac, tremur,gol în stomac, pielea se înroșește, călduri sau figuri apar instant?)
Șoptește :
„Ești varianta ta excelentă!
Ești varianta ta excelentă!
Ești varianta ta excelentă!” ❤🙏

Este bolnav ,doar azi și mâine?
A fost din totdeauna?

Este bolnav ,doar azi și mâine?
A fost din totdeauna?
Șoptește:
„Ești sănătos!
Ești sănătos!
Ești sănătos!”
….repetă ,repetă, „ieri,azi,mâine,întotdeauna!❤🙏

☯️ Dacă ai intrat in ritmul normal de conștientizare și Bineințeles că te consideri înainte de toate energie….

☯️ Dacă ai intrat in ritmul normal de conștientizare și Binențeles că te consideri înainte de toate energie/vibrație , spune /șoptește :
” Funcționezi la cota maximă de vibrație ce îți este permisă Acum și Aici !
Funcționezi la cota maximă de vibrație ce îți este permisă Acum și Aici !
Funcționezi la cota maximă de vibrație ce îți este permisă Acum și Aici ! „❤🙏☯️

Același lucru îl poți face și cu tine oricând și oriunde ,Acum și Aici ,pretutindeni sau nicăieri!😉🤫

Nu îi spune nimic la trezire,🤫
Este secretul „nostru”!😉

Namaste
Suflete oriunde în lume te-ai afla!

(acest „procedeu” poate fi aplicat oricărui membru din familie și numai! 🤗❤….chiar și amantului/amantei 😂 , sau …🤔…la „dușman”!😉🥳

%d blogeri au apreciat: